ctr
Luni 24 iunie, Ziua Mondială a Iei a fost celebrată la Colegiul Tehnic Tehnic Rădăuți de clasele cu profil economic, care sunt încă în activitate. Elevii și profesorii au purtat simbolul identitar românesc: ia. Doamna profesor dr. Ionela Bândiul le-a vorbit tinerilor despre spiritualitatea neamului și a confirmat faptul că aceștia încă-și caută identitatea etnică […]
Miercuri 29 mai, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu “ Rădăuţi şi Colegiul Tehnic Rădăuţi au participat la activitatea de reevaluarea în cadrul programului Mondial „ Eco-Schools”, un program ce cuprinde 81 de organizații din 68 de țări. Au participat la acest eveniment :inspector Tatiana Vîntur din partea Inspectoratului Județean Suceava, prof. dr. Cornelia Dinca, președintele Centrului Carpato-Danubian […]
Programul naţional Școala Altfel a debutat, luni 27 mai, la Colegiul Tehnic Rădăuți cu o activitate educativă care le-a oferit elevilor oportunitatea de a exersa pe parcursul a câteva ore o sesiune learning by doing, adaptată nevoilor lor de învățare, aparținând primelor două dintre cele trei domenii esențiale pentru dezvoltarea abilităților și competențelor pentru viață: […]
Joi 16 mai, de la ora ora 17.30, la Colegiul Tehnic Rădăuţi a avut loc o dezbaterea educațională cu tema „Educația ne unește”, moderată de director adjunct Popescu Angela, având în vedere viziunea MEN asupra viitorului educației din România. La dezbatere au participat cadre didactice, părinți, membri ai comunității locale din diverse sectoare de activitate. […]
Vineri 10 mai, la Galeriile de Artă din Rădăuți, a avut loc vernisajul expoziţiei„ Eco-Peisajul”, urmat de o activitate cultural-artistică a elevilor Colegiului Tehnic Rădăuți. Expoziția a însumat tablouri, mozaicuri, obiecte de design vestimentar și de artă plastică a 260 de elevi ai liceului, coordonați de prof. Sandu Ana- Maria. La activitate a participat primarul […]
Joi 9 mai, elevii claselor a IX-a ai Colegiului Tehnic Rădăuți au organizat o activitate multiculturală, pentru a sărbători Ziua Europei, sub egida „ EU sunt UE!”. Cele 7 echipaje au purtat dialoguri în limbile țărilor europene extrase, au reprezentat artistic, istoric, geografic, literar, gastronomic, lingvistic și vizual specificitățile naționale. Coordonatorii proiectului, dir. Țugulea Gelu, […]
-
Pagini
Jurnal FM 