Current track

Title

Artist


Un bărbat din Marginea a fost reţinut de poliţişti

#Postat de on iunie 24, 2019

Duminică seară,  o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Ștefan cel Mare  din comuna Marginea, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

La fața locului a fost identificat  conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat de 39 ani, din comuna Marginea.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,69 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, bărbatul fiind reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *