Wilhelm Filderman, jurist și om politic român de etnie evreiască

Wilhelm Filderman (n. 14/25 septembrie 1882, București – d. 22 aprilie 1963, Paris) a fost un jurist și om politic român de etnie evreiască, una dintre cele mai importante figuri ale comunității evreiești din România în prima jumătate a secolului XX. A fost președinte al Uniunii Evreilor Români (1923–1947), președinte al Uniunii Comunităților Evreiești din România (1929–1941; 1944–1945) și președinte al Consiliului Central al Evreilor din România (1936–1941; 1945).

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Filderman_la_Moghilev_in_1942_Yad_Vashem.jpg?uselang=ro#Licențiere

Sursa foto: https://picryl.com/media/filderman-and-safran-1945-68bf41

Născut în 1882 la București, într-o familie evreiască înstărită, Wilhelm Filderman a urmat Liceul „Matei Basarab”, unde a fost coleg de clasă cu viitorul mareșal Ion Antonescu. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1906, apoi s-a perfecționat la Universitatea Sorbona din Paris, unde și-a obținut doctoratul în drept (1909). În perioada petrecută în capitala Franței, a urmat cursurile Școlii de Arte de la Luvru și prelegerile filozofului Henri Bergson, precum și cursuri la Școala Superioară de Comerț.

Revenit în țară, în 1912 a devenit membru al Baroului București. A participat ca ofițer în Primul Război Mondial, fiind decorat cu ordinele „Coroana României” și „Virtutea Militară”. După război, și-a dedicat întreaga activitate luptei pentru egalitatea în drepturi a evreilor din România, în raport cu populația majoritară.

Filderman a fost unul dintre fondatorii Uniunii Evreilor Pământeni (1909), al cărei vicepreședinte a devenit în 1915. Între 1914 și 1919, în absența lui Adolf Stern, a condus efectiv organizația. După Conferința de Pace de la Paris (1919–1920), la care a participat ca membru al delegației române, a contribuit la redactarea Tratatului privind drepturile minorităților.

În 1923, la Congresul Uniunii Evreilor Pământeni, organizația și-a schimbat denumirea în Uniunea Evreilor Români, iar Filderman a fost ales președinte. A fost și membru al Partidului Național Liberal, fiind ales deputat între 1927 și 1928. Tot în acei ani, a fondat Universitatea Populară și Cercul cultural „Libertatea” din București.

A participat la Congresul de înființare al Agenției Evreiești de la Zürich (1929), care milita pentru crearea unui stat evreiesc în Palestina, și a condus filiala bucureșteană a organizației. A fost implicat și în alte structuri internaționale evreiești.

Între 1929 și 1941, Filderman a fost președintele Uniunii Comunităților Evreiești din România, transformată ulterior în Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România (FUCER). Tot el a condus Consiliul Central al Evreilor din România, creat în 1936.

După adoptarea legilor antievreiești (1939), Filderman s-a aflat în prima linie a apărării comunității evreiești din România. A adresat numeroase memorii și proteste mareșalului Ion Antonescu și lui Radu Lecca, șeful Centralei Evreiești, împotriva deportărilor și abuzurilor.

A cerut ca evreii să fie primiți ca voluntari în armata română în timpul războiului împotriva URSS, însă propunerea i-a fost respinsă. În 1943, a fost deportat în Transnistria, la Moghilev, împreună cu soția și medicul personal. A fost readus la București datorită intervențiilor Reginei-mamă Elena și ale ministrului de Interne Dumitru Popescu.

După 1944, Filderman a jucat un rol activ în restabilirea drepturilor și a proprietăților evreilor. A reorganizat Consiliul Evreiesc (septembrie 1945), însă a intrat rapid în conflict cu regimul comunist, care a încercat să subordoneze viața comunitară prin Comitetul Democrat Evreiesc. Filderman a refuzat afilierea Uniunii Evreilor Români la această structură, fapt ce a dus la arestări repetate în 1945, urmate de eliberări datorate intervențiilor Statelor Unite.

După suspendarea ziarului „Curierul Israelit”, unde publica articole, a fost acuzat în presa comunistă de „activitate trădătoare” și obligat să demisioneze (24 octombrie 1945).

În 1948 a reușit să părăsească România și s-a stabilit la Paris, continuând activitatea pentru apărarea drepturilor evreilor români în exil. În 1950 a fost condamnat în contumacie în România, dar în 1968 a fost reabilitat postum.

Stabilit la Paris, a obținut cetățenia americană în 1955. A murit la 22 aprilie 1963, la Paris.

Wilhelm Filderman a fost căsătorit cu Emilia Gabrielescu (1888–1977) și a avut doi copii. A vizitat Israelul de două ori, în 1951 și 1956, interesându-se de situația imigranților proveniți din România.

Memorie și recunoaștere

• În București, o stradă îi poartă numele.
• În Israel, străzi din Tel Aviv (cartierul Tzahala) și Beer Sheva (cartierul Nahal Ashan) au fost denumite în memoria sa.
• O fundație îi poartă numele și continuă promovarea valorilor umaniste și civice pentru care a luptat.

Lucrări publicate

• Adevărul asupra problemei evreești din România, în lumina textelor religioase și a statisticii (The Truth on the Jewish Problem in Romania, in the Light of Religious Texts and Statistics), 1925
• Le problème du travail national et la crise du barreau en Roumanie, 1937
• Pro domo mea, București, 1938
• Regional Development of the Jewish Population in Rumania, împreună cu Sabin Manuila, 1957
• Memoirs and Diaries, editat de Jean Ancel, Centrul Goldstein-Goren pentru Cercetarea Diasporei, Universitatea Tel Aviv & Institutul Yad Vashem, Ierusalim, 2004.