Polițiștii rutieri vasluieni au depistat în cursul zilei de duminică, 16 Decembrie, pe drumul european E581, un conducător auto care se deplasa cu viteza de 180 km/h. Un echipaj al Serviciului Rutier Vaslui, ce efectua activități de supraveghere și control al traficului pe drumul european E581, a surprins cu aparatul radar un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care circula cu viteza de 180 km/h pe sensul Bârlad spre Vaslui. Conducătorul auto nu s-a conformat la semnalele de oprire efectuate regulametar de către oamenii legii, continuându-și deplasarea spre municipiul Vaslui. Autoturismul a fost oprit cu sprijinul a încă două autospeciale ale Serviciului Rutier, în apropierea municipiului Vaslui. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 23 de ani, din localitatea Matca, județul Galaţi, care nu a putut prezenta documentele solicitate cu ocazia controlului. În plus, autovehiculul era echipat cu anvelope de vară, avea inspecția tenică periodică expirată, folie neomologată aplicată pe geamuri, precum și lipsă accesorii conform codului rutier. Șoferul a fost sancționat contravențional cu suma de 10.005 lei, fiind dispuse și măsurile complementare de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ridicarea certificatului de înmatriculare, precum și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor.
Jurnal FM 