Current track

Title

Artist


Violența domestică nu are scuză! Instruiri pe tema intervenției în astfel de cazuri 

#Postat de on aprilie 4, 2019

Violența domestică nu are scuză! Instruiri pe tema intervenției în astfel de cazuri

 

Astăzi, 4 apilie, DGASPC Neamț în colaborare cu IPJ Neamț și reprezentanții serviciilor publice de asistență socială (SPAS) din peste 25 de localități din județ, au organizat instruiri de tema intervenției în cazurile de violență domestică.

Activitatea s-a desfățurat la sediul DGASPC Neamț, fiind organizată de către specialiștii instituției, participând și domnul comisar Claudiu Vânău alături de subcomisar Nicoleta Tablan, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

În cadrul acestei instruiri au fost invitați asistenți sociali sau lucrători cu atribuții în domeniul asistenței sociale de la nivelul unităților administrativ teritoriale din Piatra-Neamț și Bicaz, participând un număr de 29 de specialiști. Aceștia au fost informați despre modificările legislative și obligațiile pe care le au în cazul semnalării unor cazuri de violență domestică.

,,La începutul acestui an au apărut mai multe modificări legislative cu privire la procedurile de intervenție de urgență în cazurile de violență domestică. Printre cele mai importante schimbări legislative trebuie menționat faptul că acum victima rămâne la domiciliu chiar dacă agresorul este proprietarul locuinței precum și faptul că polițistul poate emite pe loc ordin de protecție împotriva agresorului pe o perioadă de maximum 5 zile. Polițistul care a intervenit în astfel de cazuri anunță obligatoriu și echipa mobilă a SPAS, ce este formată din reprezentanți ai serviciului public de asistență socială dar pot fi membri și preoți, reprezentanți ai ONG-urilor partenere, voluntari, etc. În situația în care s-a emis ordin de protecție iar agresorul susține că nu are unde locui în această perioadă, echipa mobilă trebuie să îi asigure un loc de cazare, care poate fi într-un spațiu al primăriei sau într-un centru cu care s-a încheiat un acord. De asemenea, echipa va acorda servicii sociale victimei și o va consilia cu privire la acțiunile ulterioare.,, conform DGASPC

 

Încă două instruiri de acest gen se vor desfăsura în următoarea perioadă în Roman cât și în Târgu Neamț, în sediul primăriilor, informând astfel reprezentanții comunităților locale cu privire la atribuțiile pe care le au în comunitate.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *