Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui a organizat pe 5 noiembrie 2024, în sala „Arta”, vernisajul expoziției temporare „Alexandru Ioan Cuza 150”. Instituția, aflată sub patronajul Consiliului Județean Vaslui, a marcat astfel o inițiativă a Muzeului Național de Istorie a României, lansată în 2023 la împlinirea a 150 de ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, considerat „părintele fondator” al României moderne. Expoziția reunește piese de mare valoare din patrimoniul mai multor muzee din țară, multe dintre acestea fiind incluse în categoria Tezaur.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1101650901967941&set=pcb.1101657658633932
Printre exponatele de excepție se numără tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza, sabia de învestitură dăruită de sultanul Abdul Medjid I, trusa de pistoale de duel oferită de împăratul Napoleon al III-lea, picturi realizate de Carol Popp de Szathmary și Theodor Aman, precum și tunica și casca de colonel de lăncier, alături de decorații, fotografii, documente și litografii. Vizitatorii pot admira și obiecte personale ale primului domnitor al Principatelor Române – ceasuri, bijuterii, tabachere, porțelanuri – ale Doamnei Elena Cuza – scrisori, sigilii, bijuterii, argintărie – dar și ale colaboratorilor săi, printre care se numără Mihail Kogălniceanu și poetul Vasile Alecsandri.
La eveniment au vorbit curatorul expoziției, Roxana Pătrașcu de la Muzeul Național de Istorie a României, dr. Ion Râșnoveanu, cercetător la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, Andreea Marcu-Atasiei și Albert-Gabriel Grecu, muzeograf și respectiv șef de secție la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
Expoziția, realizată în colaborare cu mai multe muzee din țară, printre care Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Municipiului București, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București, Muzeul Național al Bucovinei, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, va rămâne deschisă publicului până pe 28 februarie 2025, putând fi vizitată de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00, ultima intrare fiind la 16:30.