Verificări la firmele din domeniul articolelor pirotehnice
#Postat de JurnalFM on februarie 22, 2024
Douăzeci și trei de agenți economici nemțeni din domeniul fabricării, depozitării, transportului și comercializării articolelor pirotehnice au fost verificați de inspectorii de muncă în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind autorizarea angajatorilor care desfășoară activități de fabricare, depozitare, păstrare, transport și comercializare a articolelor pirotehnice și pentru verificarea modului de respectare, de către aceștia, a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă. ”Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale din care o amendă în cuantum de 300 lei şi 8 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 15 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate”, a spus Elvis Sâsână, reprezentant I.T.M. Neamț.

Printre deficienţele constatate s-au numărat: angajatorul nu a organizat activitatea de acordare a primului ajutor; angajatorul nu a întocmit o instrucțiune proprie pentru activitățile specifice desfășurate cu articole pirotehnice; nu a completat fișa postului pentru lucrătorii care prestează activitate de comercializare a articolelor pirotehnice cu atribuții privind securitatea și sănătatea în muncă; dosarele de personal erau incomplete; angajatorul nu respecta obligația de a elibera o adeverință de vechime pentru salariați la încetarea activității; angajatorul nu respecta obligația de transmitere a datelor în REGES în termenul legal, dar și faptul că angajatorul nu respecta dispoziţiile privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară.
Jurnal FM 