Verdict final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică – 7 ani de închisoare, Prințul Paul – 3 ani și 4 luni
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 17, 2020
În iunie 2019, la fond, la Curtea de Apel Brașov, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 4 ani de detenţie efectivă, iar Paul al României, la 3 ani cu suspendare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa şi a Pădurii Fundu Sacului din Snagov.

Curtea de Apel Brașov i-a achitat însă pe israelienii Benjamin Steinmetz, Tal Silberstein și Moshe Agavi. Și consultantul politic al fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu, jurnalistul Dan Andronic, a fost achitat.
În schimb, Curtea de Apel Brașov a dispus confiscarea a 45 de hectare de teren şi a peste 12,5 milioane de euro de la omul de afaceri Remus Truică, Paul al României şi de la firma condusă de Truică, Reciplia SRL, în spatele căreia s-ar afla un holding controlat de miliardarul israelian, Beny Steinmetz, potrivit deciziei CA Braşov.