Tinerii vasluieni și-au dat vineri întâlnire pentru a discuta programul de activități destinat concretizării proiectului „Vasluiul, capitala Tineretului din România în 2023”
#Postat de Carmen Vintu on mai 23, 2023
Tinerii vasluieni și-au dat vineri întâlnire pentru a discuta programul de activități destinat concretizării proiectului „Vasluiul, capitala Tineretului din România în 2023”, dar și pentru a stabili bazele conceptului legat de dezvoltarea urbei în viitorul apropiat.
„La Centrul Cultural „Alexandra Nechita” din Vaslui a avut loc Conferința tinerilor din municipiul reședință de județ, la care s a discutat despre viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat al Vasluiului. Tinerii vasluieni și au dat vineri întâlnire pentru a discuta programul de activități destinat concretizării proiectului Vaslui Capitala Tineretului din România în 2023, dar și pentru a stabili bazele conceptului legat de dezvoltarea urbei în viitorul apropiat.
– Cam acesta este Eurosfat, în principiu e un forum de câteva zile în care aducem decidenți importanți la nivel local, național și european, îi punem la masă și îi invităm spre un dialog pe diverse teme. Și acest proiect este proiectul care ne-a oferit în 2021 posibilitatea de a fi desemnați câștigători ai premiului Charlenanie, care este cel mai important premiu pentru organizații non-guvernamentale pentru proiecte de tineret.
Denisa Săvuc: – Este foarte important să punem bazele unei strategii de tineret la nivelul municipiului Vaslui, pentru că, așa cum am spus de-a lungul timpului, tinerii din Vaslui sunt o mină de aur și este foarte important să investim în noi, cei care alegem să fim tineri ai acestui municipiu. Și astăzi am dat startul unei prime conferințe în acest sens, astfel încât vom avea mai multe zile cu mai multe povești și cu mai multe probleme, soluții expuse de către noi, tinerii, pentru a putea înțelege mult mai bine care este viziunea tinerilor de la nivelul municipiului Vaslui, pentru a putea contura strategia de tineret aplicată pe nevoile reale ale noastre.

Reporter: – Practic, ce vizați voi prin toate aceste acțiuni culturale instructiv -educative?
Denisa Săvuc: – Vizăm un spectru cât mai larg de tineri. Vizăm să punem tinerii în legătură cu instituțiile și cu autoritățile publice, astfel încât vrem să începem o colaborare mult mai sustenabilă și mult mai mult mai strânsă între noi cu sistemul de tineret și autoritățile publice, pentru că avem nevoie unul de celălalt și numai așa putem să ajungem să facem lucrurile atât eficient, cât și implementate mult mai bine.
Cătălin Mîndru, viceprimar Vaslui: – Un eveniment care a fost solicitat de către tineri și iată că astăzi acesta se întâmplă. Este un prim pas pentru un alt obiectiv pe care tinerii îl urmăresc pentru municipiul Vaslui, și anume elaborarea unei strategii de tineret pentru orizontul de timp 2030. Odată cu anul 2020 și cu noul mandat al Consiliului Local, acești arhitecți tineri ai comunității vasluiene au găsit un teren prielnic în care să-și, pe care să-și construiască proiectele și de-a lungul, de la acel moment s-au întâmplat lucruri importante pentru tineri. În primul rând, s -au unit și au început să aibă inițiative, inițiative care au ajuns și la autoritatea publică locală. Aici vă pot aminti prima participare la această competiție, de care spunea și Denisa mai devreme, „Vaslui Capitală a Tineretului în 2021”, a continuat această participare anul trecut, cu situarea noastră și a municipiului Vaslui în finală, momente din care tinerii și noi, autoritatea, am învățat lucruri foarte importante pentru ceea ce își doresc tinerii. Cum spunea și Denisa, și anul acesta tinerii urmăresc participarea la această competiție și sunt sigur că o vor face cel puțin la fel de bine ca anul trecut. Astăzi ne aflăm aici pentru a contura o rezoluție a tinerilor care de fapt să înglobeze nevoile lor sau viziunea lor pentru un Vaslui și pentru tineri în anul 2030, rezoluție care va sta la baza acestei strategii de tineret pentru municipiul Vaslui.”
Sursa: https://www.facebook.com/vasluitv/videos/940092397031877/
Sursa text: transcriere audio Vaslui TV
Jurnal FM 