Vaslui: Voluntarii SMURD și Moș Crăciun au vizitat patru familii greu încercate de nevoi
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 22, 2022
„Fără iubire este trist să fii OM” (Voltaire).A devenit deja o tradiție ca în perioada sărbătorilor de iarnă, voluntarii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui să inițieze câte un proiect umanitar.
VIDEO
Într-un timp foarte scurt, voluntarii SMURD și pompierii militari au reușit să adune bani, haine încălțăminte, alimente, rechizite și jucării pentru 20 de copii și șase adulți, unul dintre aceștia fiind imobilizat la pat.
După ce au fost puse la punct toate detaliile, voluntarii au pornit la drum.
Cu Moș Crăciun în frunte, voluntarii au poposit la patru familii greu încercate din cartierul Moara Grecilor, municipiul Vaslui.
Patru familii – dintre care o famile cu unsprezece copii -, au acum jucării, dulciuri, rechizite, produse alimentare, haine și încălțăminte de iarnă, produse pentru igiena corporală, dar și foarte multă bucurie.
Senzatia de bucurie pe care Crăciunul și Sfintele Sărbători o împrăștie în toată lumea, nu e suficientă dacă nu este însoțită de iubire.
„Atunci când reușim să ne mobilizăm pentru a-i ajuta pe cei nefericiți, trăim senzații de bucurie, de plin, de iubire, senzații pe care le împărtășim cu oameni a căror suflete sunt pline de riduri ale tristeții și singurătății”, ne-a declarat unul dintre voluntarii SMURD Vaslui, voluntari care sunt constituiți în echipa îngerilor cu aripi roșii.
„Să nu uităm de cei care au nevoie de lucruri simple pentru a readuce SPERANȚA! Mulțumim oamenilor care ne sunt alături pentru a putea desfășura aceste activități umanitare”, a declarat un alt voluntar SMURD.
Mulțumim din inimă voluntarilor SMURD Vaslui, cei care aduc zâmbete și fericire celor năpăstuiți de soartă.
Sursa: ISU Vaslui