Vaslui: Coliziune între un TIR şi un tren la Roşieşti; o femeie a fost rănită
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 15, 2021
Un accident în care au fost implicate un tren şi un TIR a avut loc, joi dimineaţă, în localitatea Roşieşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
‘Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu trei autospeciale echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea şi două ambulanţe SMURD tip B2, încadrate cu echipaje, la un accident produs la trecerea de nivel peste calea ferată din localitatea Roşieşti. La faţa locului a fost deplasată şi o ambulanţă tip C aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui. Din primele informaţii, autovehiculul de mare tonaj a fost lovit de două garnituri de tren’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Reprezentanţii SAJ Vaslui au precizat că, în urma coliziunii, o femeie care se afla în tren a fost rănită, dar este în stare de conştienţă, suferind un traumatism cranio-cerebral minor.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)
Sursa: radioiasi.ro