„Oameni care au fost”. Vasile Stroescu, cărturar, jurist, filantrop și om politic… de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea. Soarta poporului român din Basarabia se află în mâinile noastre, să voim şi vom face totul.” – Vasile Stroescu

Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi voi continua „jurnalul” acesta cu povești și oameni deosebiți, cu un niște repere din viața unui om care a făcut mult și multe pentru nația română de pe ambele maluri ale Prutului și despre care, din păcate, se știe prea puțin. Este vorba despre Vasile Stroescu, cel care a fost cunoscut ca un remarcabil jurist, cărturar, filantrop (om care a construit numeroase biserici, şcoli şi spitale în toate provinciile româneşti, a asigurat burse pentru mulţi tineri), om politic (a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari în 1919) și membru onorific al Academiei Române (1919).Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, raionul Edineţ, din județul Hotin, din Basarabia, perioadă, în care, după cum se știe, în urma tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 16 mai 1812, provincia Basarabia, până la data de 27 martie 1917, a fost sub stăpânirea Rusiei.trebuie spus că Vasile Stroescu provenea dintr-o veche familie românească, importantă şi recunoscută de la sfârșitul secolului XVII-lea. Este demn de remarcat faptul că diverși istorici şi alte personalităţi care s-au ocupat de genealogia familiei Stroescu au menţionat în lucrările lor pe strămoşul său, jitnicerul Ioan Stroescu, provenit de prin Ardeal, care pe la sfârşitul secolului XVII-lea, a ajuns cu turmele sale de oi pe meleagurile Basarabiei. În anul 1682, în ziua de 2 iulie, acest strămoș al său, Ioan  Stroescu a primit drept danie de la Duca-Vodă, târguşorul Dumitrascov care se afla dincolo de Nistru. Ulterior, odată cu trecerea timpului, părinţii lui Vasile Stroescu au ajuns să dețină moşii la: Trinca, Brânzeni, Griteni, Nesvoia, Grumadzeni, în ţinutul Hotinului la Zahaicani, Stolniceni, Bechir şi Pociumbăuţi, iar unchiul său avea moşii la Ruseni, Mereseuca şi Damascani. La o primă evaluare, ne dăm seama că a fost o familie avută și muncitoare.Tatăl său, Vasile Stroescu (1795-1875) căsătorit cu Profira Manoil Guţu (1808-1856) au avut împreună cincisprezece copii, dintre care au rămas în viaţă patru fete (Ana Cazimir, Maria Druganov, Elena Martos şi Ecaterina, soţia primarului din Chişinău, Clemente Şumanski) şi patru băieţi (Mihai, Gheorghe, Constantin şi Vasile).

Întreaga familie Stroescu a fost recunoscută în toate provinciile româneşti ca fiind niște buni români, cinstiţi şi de caracter, care au luptat pentru ridicarea populației româneşti, îndeosebi a celei din mediul rural, prin învăţătură şi acte de danie, prin construirea de şcoli, biserici, spitale şi alte acte filantropice importante. Pe parcursul generațiilor, au fost oameni care au înțeles că merită să ajute din preaplinul lor pe cei care își doresc să evolueze în viață și care aveau posibilități materiale precare. Apropo de danii și acte filantropice, fratele său cel mai mare, Mihăiţă (care a trăit în perioada 1836-1889) împreună cu soţia sa Eliza, vizitând Braşovul, au donat sume importante pentru sprijinirea şcolilor rurale româneşti, la data de 17 octombrie1882, acordând 50.000 ruble în folosul copiilor meseriaşilor din Braşov și Țara Bârsei. Despre ac  de binefacere ale familiei Stroescu, marele publicist orădean Iosif Vulcan, prezenta pe larg acţiunile filantropice ale acestora în revista „Familia” (cum a fost, de exemplu, în numărul 42 din1884 al revistei) devenind personaje foarte cunoscute în arealul românesc. Merită menționat și faptul că Mihail Iliev, în lucrarea „Vasile Stroescu şi românii din Bihor” a prezentat cât foarte detaliat, actele de binefacere efectuate în acest judeţ de acest mare filantrop. Dacă tot am amuntit despre familia extinsă a lui Vasile Stroescu, menționez și faptul că, la Stolniceni, în județul Bălţi, Eliza Stroescu (care a trăit în perioada1850-1930) după decesul soţului său Mihăiţă Stroescu, a continuat opera de binefacere a familiei Stroescu, prin construirea unui „spital model”, înzestrat de către această familie deosebită cu o moşie pentru buna funcţionare a spitalului respectiv, care era condus de medicul francez Ghovet. B.P.Haşdeu, drept recunoştinţă pentru actele de binefacere deosebite ale acestei familii, a propus ca o şcoală din județul Tutova să poarte numele de „Eliza Stroescu Basarabeana”, iar o şcoală din județul Dolj numele de „Mihail Stroescu Basarabeanul”. Al doilea frate rămas în viaţă a fost Gheorghe Stroescu (care a trăit în perioada 1840-1922) care s-a alăturat celorlalți frați în ceea ce privește actele de binefacere pentru români de pe toate meleagurile locuite de aceștia.printre altele, în timpul vieții sale, acesta a cutreierat ţările din Europa, Africa şi a făcut şi înconjurul lumii, iar, în Pacific, în urma naufragiului navei pe care călătorea, a scăpat ca prin minune. Întors acasă, acesta s-a stabilit la moşia sa din Bălăceana, județul Lăpuşna, continuând să facă multe și deosebite acte de binefacere. Un fapt mai „colorat”, remarcat de presa vemii, a fost participarea lui Gheorghe Stroescu călare, pe un cal alb  de rasă arabă, la primirea în țară a lui Carol I în 1866 la Turnu Severin, acesta fiind însoţit de I.C. Brătianu.

Revenind la Vasile Stroescu, acesta, fiul al Profirei  Manoil-Guţu (care a trăit în perioada1808-1856) şi Vasile Stroescu, a fost unul dintre cele mai însemnate personalităţi româneşti din Basarabia, confirmat fără tăgadă prin patriotismul său, ca om politic vizionar şi, mai ales, unul dintre cei mai însemnaţi filantropi români. Şcoala primară a urmat-o la Kameneţ-Podolsk, aproape de localitatea natală Trinca, din raionul Edineţ, iar liceul „Richelieu” l-a absolvit la Odesa. Studiile universitare le-a urmat şi absolvit la renumitele instituţii de învăţământ superior de la Petrograd, unde, iniţial, a ajuns după un drum de trei săptămâni, cu trăsura până la Moscova, iar de acolo cu trenul. Vasile Stroescu  a fost student şi la Berlin. Merită amintit faptul că disciplinele care l-au preocupat îndeaproape au fost literele, dreptul şi ştiinţele agricole, ultimul domeniu fiind determinat și de moşiile sale, care au ajuns, ca teren, la un moment dat, la cca. 25.000 hectare. Toate sursele vremii spun că Vasile Stroescu a fost o personalitate de aleasă cultură literară, artistică, filantropică şi politică. Era și un poliglot recunoscut, Vasile vorbind fluent în limbile: franceză, italiană, germană, engleză, și, firește, în rusă și ucraineană. Vasile Stroescu a călătorit mult și cu folos prin oraşele principale ale Europei vizitând şi documentându-se amănunțit prin instituţiile de cultură şi istorice. Întors în Basarabia în anul 1867, pe baza studiilor juridice, a activat ca judecător la tribunalul din Hotin unde l-a cunoscut pe Alexandru Hâşdeu, tatăl renumitului Bogdan Petriceicu Haşdeu, care îl aprecia în mod deosebit „ca bun jurist, inteligent şi orator desăvârşit”. Că tot veni vorba, Alexandru Hâşdeu şi-a adus o contribuţie importantă la Unirea Principatelor Române, în decursul timpului, începând cu discursurile sale din anul 1837 şi 1840 publicate la Braşov în anul 1838, iar la Bucureşti în anul 1839, discursuri celebre care au adăugat o „cărămidă” în plus la edificiul Unirii Principatelor de la 24 ianuarie 1859, exemplu preluat şi dus mai departe de Vasile Stroescu. Pe de altă parte, în îndeplinirea activității sale de judecător, Vasile Stroescu activând într-o instituţie în care trebuia să urmeze şi să aplice „ucazurile ţariste”, mai ales cele referitoare la practica și reforma agrară, având permanent dificila misiune de a soluţiona raporturile destul de tensionate dintre proprietari şi ţăranii care munceau pământul, fiind întotdeauna de partea ţăranilor. După ce tatăl său a trecut la cele veșnice, în anul , a trebuit să se retragă la moşia sa de la Brânzeni, județul Bălţi, şi să se ocupe îndeaproape de administrarea moşiilor familiei sale, moșii care ajunseseră, cum aminteam anterior, la  peste 25.000 ha, foarte multe cirezi de vite, diverse herghelii de cai de rasă, multe turme de oi și multe altele. Sursele biografice care au scris despre Vasile Stroescu menționează faptul că acesta era un om bun şi milostiv cu ţăranii cinstiţi şi muncitori şi destul de exigent, chiar aspru, cu cei leneşi. Aceleași surse mai menționează că îi plăcea să vorbească preponderent româneşte, sfătuindu-i, totodată, pe români „să nu fie luxoşi şi risipitori, ci să fie chivernisitori cu banii şi să-i întrebuinţeze pentru cumpărarea de pământ…pentru ca atunci când va veni mama noastră vom aveam cu toţi pământ şi o să fim cu toţii unu”, speranţă mult visată de Vasile Stroescu, aceea de unire a neamului românesc. Calităţile sale de modestie, cumpătare şi de dăruire au fost confirmate mereu în timpul vieţii sale apărând diverse mărturii publice pozitive și chiar elogioase în presa vremii. Printre altele, mai merită menționat și faptul că Vasile Stroescu nu frecventa localurile de lux, deşi era foarte bogat, fără a fi un zgârcit, iar când se deplasa de la moșiile sale la Chişinău, de la gară spre centrul orașului mergea cu tramvaiul şi evita folosirea birjei. În acest context, întrebat de un prieten de ce procedează aşa, Vasile Stroescu a răspuns: „tramvaiul costă 3 copeici iar birja trei ruble, iar aceste trei ruble lângă altele vor fi de mare folos la vreun ţăran din Maramureş”. Din dorinţa de a sprijini ţărănimea şi populaţia săracă din Basarabia natală, a dorit să le construiască şcoli şi biserici în care învăţătura şi slujbele religioase să se efectueze numai în limba română oferind Zemstvei (un fel de consiliu judeţean al acele vremi) sursele financiare pentru acest demers, demers care a fost refuzat, firește, deoarece semăna prea mult a emancipare de sub cizma rusească.

Vasile Stroescu, cărturar, jurist, filantrop și om politic…

Ulterior, după anul 1900, Vasile Stroescu a dat în arendă toate moşiile sale unor ţărani moldoveni organizaţi în obşti ţărăneşti, înfiinţate şi organizate după concepţiile sale. Firește că el a monitorizat permanent administrarea acestor moșii. În perioada finalului de secol al XIX-lea și început de secol al XX-lea, a construit biserici în Basarabia, la Zăicani, Pociumbăuţi (județul Bălţi) şi la Trinca, lăcașuri de cult pe care le-a înzestrat cu odoare religioase printre care şi evanghelii legate în argint aurit. În anul 1902, printr-o scrisoare adresată de Vasile Stroescu Ministerului  Instrucţiei Publice din România, „roagă” să primească suma de 200.000 lei pentru construirea de şcoli în satele sărace din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Dorohoi, în localități pe care le-a identificat și indicat el. Din acest fond donat de Vasile Stroescu, s-au construit şapte şcoli primare cu toate dotările necesare, în conformitate cu standardele vremii, standarde necesare unei bune funcţionări. Ulterior, în anul 1906, când s-au aniversat patru decenii  de la venirea la domnie a regelui Carol I în România, Vasile Stroescu a donat suma de 200.000 ruble pentru construirea unei catedrale ortodoxe, în capitala tuturor românilor, la Bucureşti, care însă nu s-a mai construit, fără a dfi clarificate și cunoscute motivele nerealizării acestei catedrale. Poate că, dacă se construia pe atunci, nu ar mai fi existat atâtea „contre” generate de ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului din ultimii ani! La nemulţumirea şi criticile lansate asiduu de Vasile Stroescu reacţiile au fost puternice, acesta primind chiar acuze de „Lezmajestate”. Orice ar fi fost, omul acesta avea tot dreptul din lume să ceară socoteală pe banii săi! De asemenea, mai merită amintit și faptul că, în anul 1908, Vasile Stroescu a donat suma de 100.000 de ruble Ministerului Instrucţiei Publice, la Bucureşti, pentru continuarea construcţiilor de şcoli în arealul rural românesc. În ceea ce privește activitatea sa unionistă, după ce a iniţiat o intensă mişcare naţională în Basarabia în anul 1910, la Bălţi, Vasile Stroescu s-a întâlnit cu militantul unionist Ioan Pelivan, organizând împreună acţiuni intense privind răspândirea culturii româneşti, precum şi a celor unioniste în Basarabia.Crezul lui Vasile Stroescu s-a confirmat în decursul timpului şi a evenimentelor istorice.Acesta spunea:„Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”. La aceste spuse ar trebui să mediteze azi toți politicienii români de pe ambele maluri ale Prutului!  Pentru meritele sale deosebite, la data de 24 mai 1910, Academia Română l-a desemnat ca membru de onoare, iar a doua zi după aceste eveniment, „Liga  Culturală” i-a adresat la Davos, unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere, pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga Culturală adunată la Congres îi mulţumeşte pentru jertfa fără exemplu şi-l proclamă membru de onoare”. Trebuie amintit, în acest context, că istoricul Nicolae Iorga îl numea în „Neamul românesc” din 13 aprilie 1910 „un mare binefăcător al culturii româneşti”. Nu a uitat nici comunitățile românești aflate departe de arealul țării. Astfel, cu sprijinul său financiar, în anul 1912, la Cleveland (în SUA) unde se afla o comunitate importantă de emigranţi români, s-a înfiinţat un „Club de ajutor şi cultură”. În Cleveland a luat fiinţă, la data de 15 august 1904, prima parohie ortodoxă românească de peste Atlantic, iar în cimitirul acestui oraş se află osemintele poetului Aron Cotruş, aduse din California unde acesta a decedat. Acasă, pe meleagurile sale natale, la Chişinău, în anul 1913, a apărut revista „Cuvânt moldovenesc” editată de Nicolae Alexandri şi de Pan Halippa, oameni de cultură care au fost sprijiniţi financiar de către Vasile Stroescu cu suma de 10.000 ruble şi cu un vagon de hârtie. Este de menționat că, până la revoluţia rusă din 1917, Vasile Stroescu s-a luptat mereu cu autorităţile ruse pentru a înfiinţa măcar o şcoală primară cu limba de predare română, pentru întreaga Basarabie, dar administrația țaristă rusă nu a fost de acord, ruşii acţionând, cum se cunoaște, la deznaţionalizarea românilor, pe același „model” al acțiunii administrației maghiare în Transilvania.

Vasile Stroescu, cărturar, jurist, filantrop și om politic…

În anul 1917, Vasile Stroescu  se afla în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, atunci când a aflat de izbucnirea revoluţiei ruse. Atunci, Vasile Stroescu a trimis o scrisoare către Partidul Naţional de la Chişinău (la data de 24 martie 1917) întorcându-se în mare grabă acasă pentru a participa şi contribui la realizarea marilor aspirații ale sale, adică unirea tuturor românilor.La 18 aprilie 1917, aproximativ 10.000 de români basarabeni au manifestat la Odesa solicitând autonomia Basarabiei. Această manifestaţie s-a desfăşurat şi prin faţa Hotelului „Londra”, acolo unde liderii manifestației ştiau că se află cazat Vasile Stroescu şi care a salutat public manifestația respectivă. Atunci, în acea lună aprilie, fruntaşii unioniști Pan Halippa, Paul Gore, Vladimir D. Herţa etc, în aprilie 1917, au format Partidul Naţional Moldovenesc, iar preşedinte de onoare al acestui partid a fost ales Vasile Stroescu, cel care întors din SUA, se afla, cum menționam, la Odesa. Cei însărcinați să-i aducă la cunoștnță aceasta au fost Onisifor Ghibu şi Pan Halippa, care s-au deplasat la Odesa, având asupra lor scrisoarea celor 21 membrii fondatori ai Partidului Naţional Moldovenesc. Interesant și deosebit a fost răspunsul acestuia la aflarea acestei vești. Adică, reacţia lui Vasile Stroescu a fost cfoarte vehementă şi plină de învăţăminte chiar şi pentru politicienii noştri din zilele noastre: „Nu! Doamne fereşte! Eu detest orice fel de politică. N-am făcut niciodată în viaţa mea politică şi nu voi face nici de aici înainte. Politica este cea mai mârşavă ocupaţie lumească. Lăsaţi în pace politica şi ocupaţi-vă de cultura românului. Bietul de el, a fost lăsat în cel mai cumplit întuneric. Întocmiţi pentru popor: conferinţe economice, sociale, morale, istorice, tipăriţi gazete, reviste, broşuri, cărţi. Înfiinţaţi case de citit, case culturale, instruiţi conferenţiari ambulanţi, care să cutreiere ţara învăţând poporul cu tot ceea ce îi trebuie acestuia. Înfiinţaţi şcoli populare superioare ca în Danemarca, sau mai bine o Universitate Populară”.Un veritabil program de „ridicare” a națiunii! Ulterior, după realizarea unirii românilor, Vasile Stroescu, având calitatea de deputat al judeţelor Tighina, Orhei, Lăpuşna şi Bălţi din Basarabia, a fost ales să prezideze primul parlament al tuturor românilor, fiind considerat un mare înţelept român, un om deosebit care a luptat pentru realizarea idealului naţional, fiind în acelaşi timp şi cel mai în vârstă dintre reprezentanţii Sfatului Ţării. În discursul său prezentat în cadrul solemnităţii de deschidere a lucrărilor parlamentului României întregite, este edificator mesajului său: „În viaţa noastră, în lucrările noastre, trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini curate. În incinta acestui lăcaş (parlament) trebuie să intrăm ca în biserică în faţa sfintei cuminecături.Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la binele şi propăşirea neamului românesc şi ţării noastre. Să zicem cu toţii: Aşa o voim, aşa Dumnezeu să ne ajute!”. Cât a trecut de atunci și cât au înțeles ai noștri politicieni de atunci încoace!

Vasile Stroescu, cărturar, jurist, filantrop și om politic…

După cum se cunoaște, la data de 20 decembrie 1919, Adunarea Constituantă a României a ratificat unirea necondiţionată a tuturor provinciilor românești, inclusiv a Basarabiei natale a lui Vasile Stroescu, cu Ţara Mamă, iar raportul de ratificare a fost redactat chiar de către Vasile Stroescu. Ulterior, în anul 1923, împreună cu C.G. Costa Foru, cu pictorul Camil Ressu, cu sculptorul Cornel Medrea, scriitorul Victor Eftimiu, filosoful Constantin Rădulescu-Motru şi ziariştii Costantin Mille şi N.D. Cocea, au pus bazele „Ligii Drepturilor Omului” iar Vasile Stroescu a fost ales drept preşedinte al acestei ligi. În ultimii ani ai vieţii sale, Vasile Stroescu, împreună cu directorul Teatrului Naţional din Chişinău, Ghe. Mitu Dumitru, au înfiinţat Societatea Teatrală „Alecu Russo”. Fiind un om de o cultură aleasă, a fost un admirator al scriitorilor și oamenilor de cultură români Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Ion Creangă, Octavian Goga și alții. Dar şi a celor ruşi: Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov etc. Activitatea deosebită a marelui filantrop Vasile Stroescu, un veritabil Mecena al românilor din întregul areal românesc a fost  confirmată prin datele „Registrului Acţiunilor Filantropice ale lui Vasile Stroescu”. Cifrele acestea spun multe: Vasile Stroescu a construit şi reparat 216 biserici şi 96 şcoli. Vasile Stroescu a trecut la cele veșnice la București la data de 13 aprilie 1926 și i-au fost organizate funeralii naționale, cu toate onorurile cuvenite acestui mare român. A fost înmormântat în Cimitirul „Sf.Vineri”, pe „Aleea Teilor”. Este bine ca măcar cu ocazia unor comemorări să ne aducem aminte de marii noştri înaintaşi, care, prin munca sau prin sprijinul lor material, au contribuit la propăşirea spirituală, culturală şi economică a neamului nostru. Unul dintre aceşti oameni „mari” a fost cărturarul, filantropul şi patriotul basarabean Vasile Stroescu.

Vasile Stroescu, cărturar, jurist, filantrop și om politic…

După 1990, s-au publicat diverse studii şi articole despre Vasile Stroescu, mai ales la Chișinău, Bucureşti şi Sibiu. Unele dintre cele mai semnificative sunt: Onisifor Ghibu,„Oameni între oameni”(Bucureşti, 1990), cu reeditarea unor lucrări mai vechi şi a unor documente; „Mihai Sofronie, Vasile Stroescu şi Astra (în vol. „Astra 130”, Sibiu, 1992); „Vasile Stroescu, un mare mecenat al românilor transilvăneni”(în revista „Tyragetia”, Chişinău, 1992, „Vasile Stroescu şi românii transilvăneni (Sibiu, 2002, cu indicarea tuturor daniilor acestui mare filantrop; Elena Macavei, „Vasile Stroescu” (în volumul „Asociaţiunea Astra şi Academia Română, Sibiu, 2013); Victor Petru Caţavei, „Un mecenat al culturii româneşti:Vasile Stroescu (în „Aradul Cultural”, 3, 1996, nr. 1) şi mai ales lucrările lui Constantin I. Stan,„Vasile Stroescu – luptător pentru desăvârşirea unităţii naţionale româneşti”(în „Revista istorică”, 1994). Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Prof. Dumitru Bajureanu – com. Trinca, raion Edineţ, „Fraţii Stroescu: dinastie de nobili basarabeni ce şi-a cucerit un loc în istorie.”

Iurie Colesnic, „Chișinău. Enciclopedie.” Chișinău, Ed.„Museum”, 1997.

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/un-om-rar-vasile-stroescu-2968104

http://mitropolia-ardealului.ro/campania-mari-filantropi-romani-vasile-stroescu/

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/figuri-din-panteonul-unirii-vasile-stroescu-133095.html

https://www.dcnews.ro/boierul-vasile-stroescu-sacrificiul-uitat-in-numele-unirii-marius-diaconescu-a-in-eles-care-e-menirea-lui_586369.html

https://radiochisinau.md/conacul-lui-vasile-stroescu-personalitate-care-a-contribuit-la-actul-unirii-din-1918–65269.html

https://www.academia.edu/2123204/Vasile_Stroescu_%C8%99i_rom%C3%A2nii_din_Bihor

https://www.dacoromania-alba.ro/nr72/vasile_stroescu.htm

https://www.mold-street.com/?go=news&n=9737

https://www.moldova.org/cine-a-fost-vasile-stroescu-boierul-basarabean-care-a-fost-mecena-romanilor/

https://www.dacoromania-alba.ro/nr72/vasile_stroescu.htm