Vasile Spoială, prozator și traducător român

Vasile Spoială, (n. 3 septembrie 1935, Bistrița – d. 7 august 1993, Oradea) a fost un prozator și traducător român.

Vasile Spoială s-a născut la Bistrița, fiind fiul Anei (născută Paraschiv) și al lui Theodor Spoială, medic. A urmat studiile liceale la Bistrița, Beiuș și Oradea, absolvind în 1953 Liceul „Emanuil Gojdu”.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037

Inițial, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, însă în 1957 a renunțat la studii, lucrând un an ca maseur într-un dispensar din Cluj. Din 1959, devine student la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, pe care o finalizează în 1963.

După absolvire, a lucrat ca profesor de limba română la Miercurea Nirajului, metodist la Casele Regionale ale Creației Populare din Târgu Mureș și Oradea, iar din 1968 a fost redactor la revista „Familia”.

Debutează în 1957 cu versuri publicate în revista „Tribuna”. Colaborează ulterior cu mai multe publicații culturale, printre care: „Scrisul bănățean” (ulterior „Orizont”), „Steaua”, „Utunk”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” ș.a.

Singurul său volum de proză, „Ploaia de atunci” (1967), este o culegere de povestiri și nuvele. Deși inegală valoric, cartea reușește să contureze profilul unui prozator cu o voce distinctă.

Tematic, Spoială explorează lumea „pe dos” și personajul marginal – „sucitul” –, specific multor autori ai generației ’60–’70. Nu apelează însă la fantastic, ci se apropie de stilul literaturii absurdului. Narativ, preferă tehnica elipsei, notația sumară de tip comportamentist și gesturi aparent fără sens, ale căror motivații rămân adesea neelucidate.

Punctul forte al prozei sale constă în felul în care surprinde, cu o detașare aparentă, dramele mocnite ale unor indivizi blazați, captivi într-o existență cenușie de provincie.

„Într-un oraș” – povestirea cea mai reușită – descrie cu ton neutru și atmosferă apăsătoare gestul absurd al unui tată care strânge rămășițele fiului său căzut pe front. Personajele sunt anonime, comunicarea e fragmentară, iar tragicul este amplificat de tonul apatic.

Alte texte, precum „Un om ca mine și un câine ca Pip” sau „Cum a vândut Mache sufletul măgarului lui Silvestru Găman”, folosesc absurdul într-o cheie mai comică, dar își pierd din forță din cauza unei tendințe moralizatoare.

În schimb, în povestirea „Cum a spart un cizmar vioara lui Paraschiv și s-a preschimbat în cățel”, stilul grotesc-tragic atinge o expresivitate autentică, explorând reacții subconștiente violente.

Pe lângă activitatea literară proprie, Spoială a fost și un traducător important. A tradus din literatura germană și japoneză:

Yasunari Kawabata:

• Kyoto sau Tinerii îndrăgostiți din străvechiul oraș imperial (1970)
• Țara zăpezilor (1995).

Franz Werfel:

• Povestiri din două lumi (1971)

A mai tradus din Ștefan George, Bertolt Brecht și din poeți germani din România.

Volume publicate:

Proză:

• Ploaia de atunci, București, 1967.

Traduceri:

• Yasunari Kawabata, Kyoto sau Tinerii îndrăgostiți din străvechiul oraș imperial, București, 1970
• Yasunari Kawabata, Țara zăpezilor, București, 1995
• Franz Werfel, Povestiri din două lumi, București, 1971.