Valeria Dascălu, primarul dedicat comunei Săbăoani
#Postat de Manuela Ursache on februarie 6, 2019
Valeria Dascălu, primarul dedicat comunei Săbăoani
Aflată de mulţi ani în fruntea comunei Săbăoani, Valeria Dascălu a ştiut ce vrea. Dar mai ales ce trebuie făcut pentru binele oamenilor care au atâta încredere în ea, i-au fost mereu alături, i-au fost părtaşi la împlinirile sale, dedicate toate dezvoltării şi prosperităţii comunei Săbăoani.
Aceasta a dat contur uneia dintre cele mai mari comune din ţară. S-a implicat în diverse proiecte şi a făcut din comuna Săbăoani un loc prosper. Toate realizările comunei poartă numele ei.
Comuna Săbăoani, Neamţ
Săbăoani este cea mai mare şi una din cele mai vechi aşezări rurale din judeţul Neamţ.
Este aşezată în zona central- estică a judeţului Neamţ, fiind concentrată la vest de intersecţia drumului european E 85 (DN2) cu drumul naţional DN28, la 12 Kilometri distanţă de municipiul Roman şi la 62 Kilometri distanţă de municipiul Piatra Neamţ, reşedinţa judeţului Neamţ.
Comuna Săbăoani are in componenţa sa doua sate: Săbăoani şi Traian. După ultimul recensământ din octombrie 2011, Comuna Săbăoani avea o populatie stabilă de 11127 locuitori.
Potrivit Legii nr. 544 din 2001, orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, informaţiile de interes public.
Astfel, site-ul de ştiri online Jurnal de Neamţ, a trimis în acest sens, o serie de cereri către toate primăriile din Judeţul Neamţ. La această cerere, Primăria din Săbăoani, a răspuns prompt, oferind informaţii în acest sens.
Proiecte în derulare:
La momentul actual, primăria Săbăoani are în desfăşurare următorul proiect cu finanţare europeană:
- Modernizare străzi în comuna Săbăoani, judeţul Neamţ, cu valoarea proiectului de 4215132, 94 de lei;
În anul 2018, primarul comunei Săbăoani nu a beneficiat de zile de concediu (medical, odihnă sau fără plată).