Vă invităm la teatru!
#Postat de JurnalFM on ianuarie 17, 2023
În acest sfârșit de săptămână, actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamț vă invită la două spectacole emblematice. Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 19:00, este programat spectacolul-concert semnat de Ada Milea. „Concertul AMINTIRI încearcă să rezoneze cu Creangă cel vechi în lumea de azi, cu posibile amintiri ale unor posibili spectatori și cu puținele amintiri ale copiilor de azi. Dincolo de furatul cireșelor, râie, capre, Irinucă și pupăză, e o lume în care toate mamele vor să-și facă băieții preoți (datorită unor avantaje materiale și spirituale). Actorii cântă acompaniați de mături, linguri, washboard, broaște și chitară, într-o atmosferă care ne poate duce cu gândul la Vestul Sălbatic american“, a precizat Ada Milea, în descrierea spectacolului de pe site-ul instituției teatrale.

Sursa: TT Piatra Neamț
”Apocalispa gospodinelor”, un spectacol de Nicoleta Esinencu, Doriana Talmazan, Paul-Ovidiu Cosovanu, Daniel Chirilă, Corina Grigoraș, Lucreția Mandric, Ruxandra Maniu, Iulia-Paula Niculescu și Daria Tămăslăcaru, se joacă duminică, 22 ianuarie, de la ora 19:00. ”Un spectacol pentru toți cei răniți de prejudecăți precum: ești bărbat dacă domini, munca în gospodărie nu e muncă, treaba femeii pe lumea asta este să facă copii, corpul femeii trebuie să fie conform unor standarde. Într-un spectacol-concert cu instrumente inventate precum chitara-mătură, cinci voci feminine, de vârste diferite, incantează un ritual de eliberare, pentru o lume în care să conteze autonomia persoanei, fără relații de dominație și supunere”, au declarat reprezentanții Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.

Sursa: TT Piatra Neamț
Jurnal FM 