VĂ INVITĂM LA PATINAJ! GRATUIT, PE STRĂZILE DIN BÂRLAD
#Postat de ASM Agency on decembrie 19, 2018
Precauți au fost consilierii locali încă de acum două luni de zile când au aprobat necesarul de nisip și material antiderapant pentru dezăpezirea străzilor din Bârlad. Numai că, așa cum ușor era de intuit, cei de la CUP au fost luați pe nepregătite. Din nou și pentru a nu știu câta oară.
Nu este iarnă în care bârlădenii să nu se convingă de faptul că cei care se ocupă cu deszăpezitul orașului nu sunt profesioniști. Și susținem aceste declarații cu probe, respectiv cu poze, de pe câteva din străzile cucerite de gheață. Acestea nu au văzut un vârf de nisip deși trecuseră aproape 14 ore de când ninsoarea se oprise.
Ca niște pinguini așa arătau bârlădenii care se deplasau pe străzile din spatele Bisericii “ Sfântul Ion”, Bradului, Dimitrie Cantemir, Dumbrava Roșie, zona Gării și lista o lăsăm deschisă! Peste tot era doar un strat gros de gheață , iar ingredientul minune (dorit de toți trecătorii cu ardoare) -materialul antiderapant lipsea cu desăvârșire. Se pare că nimeni din fruntea urbei nu a avut curiozitatea de a se deplasa pentru a verifica felul cum arată străzile, unele la câțiva metri de centru.
Pentru conducerea orașului a fost suficient faptul că angajații Companiei de Utilități Publice au aruncat, din belșug, cu nisip si multe pietricele pe trotuarul din fața Primăriei! Ceilalți contribuabili nu contează, iar lucru acesta se întâmplă cu aceași periodicitate în fiecare an!
Ciudat e faptul că se schimbă primarii și sumele bugetate pentru această operațiune, dar metehnele rămân aceleași.