Current track

Title

Artist


Un urs s-a prins într-un gard de sârmă, în localitatea Bicaz-Chei. Localnicii avertizați prin Ro-Alert (Foto)

#Postat de on august 24, 2021

Un urs s-a prins într-un gard de sârmă, în localitatea Bicaz-Chei, şi nu se poate elibera, autorităţile competente încercând să găsească soluţii pentru tranchilizarea animalului.
Primarul comunei Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, a declarat pentru AGERPRES că ursul s-a încurcat în gardul de sârmă, situat la limita cu fondul forestier. „Undeva la 50 de metri, nu ştiu dacă e intravilan sau extravilan, este un gard de sârmă al omului, care e limită cu fondul forestier, a venit ursul şi s-a încurcat în sârma aceea. A ţipat, a alertat lumea. (…) E periculos, nu te poţi duce mai aproape de zece metri de animal, e nervos, e agitat. E un exemplar la cam 300 kilograme”, a spus Gheorghe Oniga. Acesta a precizat că se încearcă tranchilizarea animalului, dar încă nu s-a găsit o soluţie în acest sens. „Să vedem ce decizie se va lua. E un moment dificil, că nu ştim ce să facem, să îl tranchilizezi, nu ai cum să-l tranchilizezi, că am sunat peste tot şi nu au tranchilizante în zonă. Am anunţat şi ITRSV Suceava. (…) Cei care au tranchilizant la nivel de Piatra Neamţ – nu se pretează pentru urs”, a explicat primarul din Bicaz-Chei. Potrivit sursei citate, la faţa locului se află echipaje de jandarmi, poliţie, pompieri, care asigură zona şi au fost anunţate toate instituţiile cu atribuţii în domeniu. Mai multe pe Agerpres.

 

Totodată, ISU Neamț a transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din comuna Bicaz Chei:”ATENȚIE! URS PERICULOS. A fost semnalată prezența unui urs în comuna Bicaz Chei, sat Bicaz Chei (zona concasoare). Luați măsuri de protecție, evitați deplasările. Nu vă apropiați de animale. Nu vă expuneți la pericole.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *