Un șofer în stare avansată de ebrietate s-a răsturnat cu mașina într-un șanț
#Postat de Antoniu Lovin on septembrie 27, 2021
Luni, 27 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul județean 207 D, în localitatea Gâdinți. Din primele cercetări efectuate a reieșit că a reieșit că, un bărbat de 39 de ani, din Buruienești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă, moment în care a intrat într-un șanț. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto .
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat (nr. aproximativ 2,8 mg alcool în litrul de sânge). Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.