Un romașcan a descoperit muniție în timp ce efectua lucrări agricole (FOTO)
#Postat de Manuela Ursache on mai 14, 2020
Un romașcan a descoperit muniție în timp ce efectua lucrări agricole (FOTO)
Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit miercuri, 13 mai, pentru asanarea unui proiectil perforant trasor de calibru 75 mm, descoperit pe timpul executării unor lucrări agricole pe un teren din municipiul Roman. Muniția a fost găsită de un bărbat de 39 de ani.
,,Cu ajutorul detectorului de metale, pirotehniștii au verificat zona pe o suprafață de aproximativ 400 mp și nu au mai fost descoperite alte muniții sau elemente de muniție.”, a transmis Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Pirotehniștii au ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță muniția găsită, care va fi distrusă ulterior.
Muniția găsită provine din Al Doilea Război Mondial.

foto: ISU Neamț
Jurnal FM 