Un profesor de la Oxford va fi prezent la Bârlad
O activitate pe care nu puteți să o ratați! În premieră, Asociația Culturală “ C-tin Hamangiu” aduce la Bârlad un reputat profesor la Oxford Brookes și expoziţia itinerantă „Ştiinţă şi etnicitate. Cercetatea antropologică în România anilor 30“.
Tot atunci,distinsul cercetător își va lansa și noua carte, “Istorie și rasism” Sâmbăta, 2 noiembrie,cu începere de la ora 11 sunteți așteptați să participați la un eveniment de excepție. Asociația culturală “C-tin Hamangiu” a reușit să includă și Bârladul în agenda, încărcată, a profesorului Marius Turda care predă, de 12 ani, la Oxford Brookes University.
Scriitorul s-a născut pe 11 iulie 1973, Baia Mare, Maramureş.
A studiat Facultatea de Istorie la Bucureşti. În 1994 a obţinut o bursă la Europa Institut din Budapesta, unde a avut şansa de a lucra cu Hanák Péter, un mare istoric al Europei Centrale, şi Szász Zoltán (originar din Satu-Mare), ambii de la Institutul de Istorie al Academiei Maghiare.
La prestigioasa universitate Oxford a ajuns datorită unei burse de cercetare doctorală oferită de Ministerul britanic de Afaceri Externe.
Acolo a studiat şi apoi a colaborat cu specialistul pe istoria Europei Centrale, istoricul Robert Evans.
De 12 ani predă la Oxford Brookes University.
Locuieşte în Londra.
Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Marius Turda declara că “din ideea de a schimba percepţia românilor despre ce însemna odinioară rasă, rasism şi popor, universitarul a gândit şi organizat o expoziţie itinerantă «Ştiinţă şi etnicitate. Cercetatea antropologică în România anilor 30». Aceste aspecte ale cercetărilor antropologice merită să fie făcute cunoscute publicului larg. Ele nu se predau la şcoală sau la universitate, iar semnificaţia lor istorică, politică şi socială este încă puţin înţeleasă. O expoziţie pe această temă ar putea oferi cel puţin o introducere în aceste subiecte atât de interesante. Am scris şi eu, şi alţii, lucrări de specialitate despre aceste cercetări, însă ele nu ajung la publicul larg. O expoziţie are însă altă dinamică: o imagine, după cum se spune, face cât o mie de cuvinte! Aşa mi-a venit ideea acestei expoziţii” declara distinsul profesor.
După vernisarea acestei expoziții, evenimentul cultural va continua cu ultima carte semnată de Marius Turda și Sophia Quine intitulată “Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump”.
Iată ce scrie Sorin Antohi, membru în Academia Europaea despre această lucrare: “ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de Marius Turda, unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).”
Invitații evenimentului sunt deputatul Petru Florin Manole și lect.univ.doctor Răzvan Pârâianu , Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș. Moderator va fi președintele Asociației Culturale “ C-tin Hamangiu”, profesorul Andrei Huiban.
Cristina Rădulescu
Jurnal FM 

