Current track

Title

Artist


Un primar gospodar pentru o comună prosperă!

#Postat de on februarie 8, 2019

Un primar gospodar pentru o comună prosperă!

Este vorba despre gospodarul Ivancea Vasile, primarul comunei Secuieni din judeţul Neamţ. De-a lungul timpului, s-a implicat prin diversele proiecte în dezvoltarea comunităţii, reuşind astfel, să obţină încrederea şi voturile cetăţenilor. Ivancea Vasile este primarul care în decursul anului 2018, nu a avut nici o zi de concediu.

 

Ivancea Vasile, primar

 

Comuna Secuieni, Neamţ

Teritoriul aşezării rurale Secuieni face parte integrantă din judetul Neamt, fiind asezat în sud-estul acestuia. Suprafaţa teritoriului comunei Secuieni este de 7286 hectare reprezentand 1,2 % din suprafata judetului Neamt, având o populaţie de circa 2.967 de locuitori.

Din punct de vedere administrativ, aşezarea rurală Secuieni este alcătuită din satele: Secuieni, Butnăreşti, Başta, Birjoveni, Secuienii Noi, Bogzeşti, Giuleşti, Unceşti şi Prajeşti.

Cele mai vechi urme arheologice de populare al acestui teritoriu s-au descoperit în anul 1966 cu ocazia săpăturilor efectuate pentru fundaţiile sediului Staţiunii de Cercetări Agricole Secuieni.

Două obiective din comuna Secuieni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local.

Unul este un sit arheologic, aflat în punctul „la Chiuaru” din zona satului Butnărești, sit ce cuprinde o așezare din perioada Halstatt, precum și o așezare și o necropolă din secolele al II-lea–al III-lea e.n.

Celălalt obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură, este biserica „Cuvioasa Paraschiva” (secolele al XVIII-lea–al XIX-lea) din satul Secuieni.

 

Potrivit Legii nr. 544 din 2001, orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, informaţiile de interes public.

Astfel, site-ul de ştiri online Jurnal de Neamţ, a trimis în acest sens, o serie de cereri către toate primăriile din Judeţul Neamţ. La această cerere, Primăria din Secuieni, a răspuns prompt, oferind informaţii în acest sens.

 

Primăria Secuieni, Neamţ

Proiecte în derulare:

 

La momentul actual, Primăria din Secuieni, derulează următoarele proiecte cu finanţare europeană:

  • Reabilitare şi modernizare cămin cultural, din sat Başta, comuna Secuieni, judeţul Neamţ în valoare de 2.754.924 de lei;

 

  • Construire grădiniţă cu program normal cu două săli de grupă în localitatea Secuieni, comuna Secuieni, judeţul Neamţ în valoare de 2.595.907 lei;

 

  • Dezvoltarea serviciilor locale de bază destinate populaţiei rurale prin achiziţionarea unui autogreder în comuna Secuieni, judeţul Neamţ în valoare de 687.762 de lei.

În anul 2018, primarul comunei Secuieni nu a beneficiat de zile de concediu (medical sau fără plată).


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *