Un bărbat din Tazlău și-a pierdut viața de la o țigară
#Postat de JurnalFM on martie 18, 2024
Tragedie la Tazlău! Pompierii militari au descoperit, după stingerea unui incendiu, trupul carbonizat al unui bărbat. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Tazlău (o autospecială de stingere), Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD) și Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială de stingere). ”La sosirea pompierilor incendiul se manifestat generalizat la o casă cu posibilitatea propagării la fondul forestier și la o altă casă din vecinătate.
Până la sosirea forțelor de intervenție, din interiorul locuinței a fost evacuat un bărbat (de aproximativ 67 de ani) carbonizat. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Fumatul în locuri nepermise a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

Anul trecut au fost înregistrate 38 de incendii care au avut drept cauză fumatul și de la un an la altul, numărul acestora crește.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pierderea vieții și importante pagube materiale, pompierii nemțeni reamintesc cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:
- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
- nu aruncați restul de țigară decât după ce v-ați asigurat că e stins;
- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi;
- nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră;
- nu aruncați mucurile de țigară pe jos în apropierea materialelor combustibile (în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale, etc).
- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii.
Jurnal FM 