Current track

Title

Artist


Un accident rutier s-a produs în municipiul Vaslui, în Zona Industrială, trei persoane au ajuns la spital (Foto)

#Postat de on iunie 10, 2023

Un accident rutier s-a produs în municipiul Vaslui, în Zona Industrială și trei persoane au ajuns la spital. Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea/deblocarea, evaluarea, asistență medicală și transportul la o unitate medicală, pentru victimele unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în Zona Industrială.

Un accident rutier s-a produs în municipiul Vaslui

Un accident rutier s-a produs în municipiul Vaslui

La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.


În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau cinci persoane.


La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite trei autoturisme avariate și trei victime, conștiente și cooperante, una dintre acestea fiind blocată într-unul dintre cele trei autovehicule. Pompierii militari au asigurat zona, au deblocat victima, au evaluat persoanele implicate în accident, iar echipajele de pe cele două ambulanțe SMURD au acordat îngrijiri medicale victimelor. Trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.

Sursa: ISU Vaslui/10 iunie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *