Turneu de tenis la masă la Piatra-Neamț
#Postat de Antoniu Lovin on noiembrie 30, 2021
Sala Polivalenta din Piatra-Neamț va găzdui la finalul acestei săptămâni una dintre cele mai importante competiții de tenis de masă din România.
“Memorialul Angelica Rozeanu” va fi organizat în Municipiul Piatra-Neamț la finalul acestei săptămâni în cadrul Turneului Național “Amatur”.

Concursul de tenis de masă “Memorialul Angelica Rozeanu”, aflat la ediția I, se va desfășura sâmbătă, 04 decembrie 2021, la Sala Polivalentă din municipiul Piatra-Neamț, începând cu ora 10.00, fiind dedicat tuturor iubitorilor tenisului de masă.
,,Mă bucur că o asemenea competiție este organizată la Piatra-Neamț. Întotdeauna am încurajat toate manifestările sportive și evenimentele care promovează modele de comportament în rândul celor tineri” a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț.