Current track

Title

Artist


Trei percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii vasluieni au descoperit nouă infracțiuni economice (foto)

#Postat de on aprilie 18, 2024

Trei percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii vasluieni au descoperit nouă infracțiuni economice, în domeniul proprietății intelectuale și al evaziunii fiscale.

Trei percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii vasluieni au descoperit nouă infracțiuni economice

Trei percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii vasluieni au descoperit nouă infracțiuni economice

 

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară.

Marți, 16 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

Acestea au vizat sediul și punctul de lucru ale unui agent economic și un domiciliu, fiind pus în aplicare și un mandat de aducere în vederea audierii.

În executării mandatelor de percheziție au fost identificate și indisponibilizate un număr de 334 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, care poartă însemnele unor mărci înregistrate, în valoare de peste 100.000 lei.

În această cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, prevăzută de Legea 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Ancheta este în curs de desfășurare, fiind continuate cercetările și audierile în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

 

În context, polițiștii vasluieni doresc să  informeze și cu privire la acțiunile derulate zilele trecute de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui.

Astfel,  în perioada sâmbătă-duminică, 13 – 14 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici de pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală și a faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constatată săvârșirea a 9 infracțiuni: una de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241 din 2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, 3 prevăzute de Legea 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, 4 de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal și una prevăzută de Legea 53 din 2003 (Codul muncii).

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 45 de agenți economici, fiind aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 68.000 de lei.

Dintre acestea, 9 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 4 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 3 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 6 sancțiuni prevăzute și sancționate de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și 3 sancțiuni pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.

Totodată, au fost confiscați peste 3.800 de lei și indisponibilizate bunuri (obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte, accesorii, detergenți și parfumuri) în valoare de peste 108.000 de lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *