Current track

Title

Artist


Trei minori accidentați pe trecerea pentru pietoni

#Postat de on februarie 25, 2023

Trei adolescenți au ajuns pe un pat de spital după ce au fost victimele unui accident rutier. Polițiștii pietreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe breteaua care leagă strada Dărmănești cu strada Mihai Viteazul, în municipiul Piatra-Neamț. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 64 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un vehicul pe sectorul de drum menționat, ar fi surprins și accidentat trei minori, cu vârste de 15,16 și 17 ani, din Piatra-Neamț, care se aflau angajați în traversarea străzii, pe marcaj pietonal. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea celor trei pietoni. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamț. În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *