Current track

Title

Artist


Tragedie în noaptea de Revelion. Un bătrân a murit în casa cuprinsă de flăcări

#Postat de on ianuarie 1, 2022

Tragedie în comuna Borca unde un bătrân a murit în casa cuprinsă de flăcări, puțin după trecerea în noul an. În jurul orei 00:15, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Pârâul Pântei – Borca. La locul solicitării s-au deplasat pompierii voluntari din cadrul SVSU Borca cu o autospecială de stingere și pompierii militari din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul s-a manifestat în interiorul unei camere, la nivelul patului amplasat lângă sobă.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. A ars patul și s-au deteriorat bunuri materiale din cameră (obiecte de mobilier, televizor, materiale textile, pereții camerei etc).
Până la sosirea militarilor, din interiorul casei a fost evacuat un bărbat de 92 de ani, în stare de inconștiență (intoxicat cu monoxid de carbon). Echipajul SMURD a preluat victima și imediat a început efectuarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia de către un echipaj de la SAJ.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *