“Totul pentru ţară, nimic pentru mine” – Carol I al României

“Totul pentru ţară, nimic pentru mine” – Carol I al României

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României:începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. 10 mai, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere. În timpul regimului comunist, ziua aceasta a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai.

Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală,la această dată în 1866, venea în România Carol Hohenzollern Sigmaringen. 10 Mai răsună astăzi ca o zi de mare importanță pentru trecutul și prezentul României. Ziua de 10 Mai îşi capătă relevanţa încă înainte de 1866. De exemplu, în 1848 s-a instituit la 10 mai (stil vechi; 22 mai stil nou) Comitetul Revoluţionar din Vlahia compus între alţii din Nicolae Bălcescu şi Ion Heliade Rădulescu, al cărui Program din 22 de articole urmărea emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor, dar şi declanşarea revoluţiei în Valahia.

Tot la 10 mai stil vechi, zece ani mai târziu, începea Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri de la Paris, privind organizarea Principatelor Române ale Moldovei şi Valahiei. Convenţia de la Paris, care cuprindea rezultatul acestor dezbateri, a fost legea fundamentală a Principatelor, până la impunerea, de către Alexandru Ioan Cuza, a revirimentului său în organizarea statală. Una dintre prevederile Convenţiei urmărea înfiinţarea, la Focşani, a Comisiei Centrale, care urma să elaboreze legile comune celor două Principate. Comisia şi-a început activitatea tot pe 10 mai, în 1859.

Ce a ridicat însă ziua de 10 Mai de la rangul la zi importantă, la cel de Zi Naţională? Iată ce, în cuvintele lui Vasile Alecsandri: „A venit din munţi un vultur Şi ne-a zis: – „Români Eroi, Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr Ce-ar veni cu drag la voi. Dacă-l vreţi vi-l dau ca Vodă.” Noi cu toţii: – „Să ni-l dai.” Şi ne-a dat pe vodă Carol, Într-o zi de 10 Mai. Şi-a venit vulturul iară, Şi ne-a zis: – „Popor Român, Eşti viteaz, de ce mai suferi Jugul unui neam păgân? Fă-te liber, dezrobeşte-ţi Mândra ţară care-o ai”. Şi noi liberi ne făcurăm Într-o zi de 10 Mai. Vulturul venit-a iarăşi Şi ne-a spus: „Popor Român, Aţi luptat cumplit la Plevna Duşi în foc de-al vostru Domn. Vrednic e să-l faceţi Rege, Într-o ţară ca în rai.”

Şi noi Rege îl făcurăm Tot în zi de 10 Mai. Zece Mai ne-a fi de-a pururi Sfântă zi, căci ea ne-a dat Domn puternic ţării noastre Libertate şi Regat. Ridicaţi cu toţii glasul De prin şesuri, de prin plai, Să trăiască România Ura! pentru 10 Mai!”

La 10 Mai 1866, Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen intra în Bucureşti, prin Băneasa, unde i se înmânează cheia oraşului, odată cu rostirea jurământului următor: „Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păstra religiunea României precum şi integritatea teritoriului ei, şi de a domni ca Domn constituţional.” Mai departe, Carol, care nu venise singur ci alături de Principesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, viitoarea Regină Elisabeta a României, merge la Mitropolie unde primeşte binecuvântarea din partea Mitropolitului Ungrovlahiei. Proclamat Domn al României , Carol caută în primul rând să obţină confirmarea statutului său pe plan internaţional, în scopul păstrării unităţii României în faţa dorinţelor antagoniste ale Marilor Puteri. Cea mai importantă călătorie internaţională pe care o face în prima parte a domniei are loc la Istanbul, unde îşi asigură obţinerea firmanului de confirmare din partea Sultanului, care rămânea oficial suzeranul Principatelor Unite.

Însă Carol nu a aşteptat mult pentru a obţine independenţa. În contextul războiului ruso-turc, la 10 Mai 1877, România îşi declară Independenţa faţă de Imperiul Otoman, alăturându-se Imperiului Rus în ofensiva peste Dunăre. Pentru România, punctul culminant al războiului l-a constituit Asediul Plevnei , fortăreaţă care era ţinută de otomani cu furie, în faţa forţelor ruseşti demoralizate. La iniţiativa Împăratului Rusiei, Carol I a preluat comanda trupelor asediatoare, cucerind reduta Griviţa. Asediul a durat aproape şase luni, izbânda arătându-se numai după tăierea liniilor de aprovizionare ale inamicilor. La finalul războiului, faptele de vitejie ale românilor au fost recunoscute de Marile Puteri reunite în cadrul Congresului de la Berlin (1878), ocazie cu care Independenţa noastră a fost consfinţită.

Independenţa a fost un motiv de bucurie pentru români, nu doar simbolic ci şi economic. În numai câţiva ani, economia României, bazată în special pe producţia agrară, a crescut necontenit, dând speranţă şi energie oamenilor. Mândria, sentimentul stabilităţii, combinat cu noile invenţii care ajungeau repede şi în România, dădeau viaţă speranţei că totul va merge spre mai bine.

Cristina Rădulescu