Tineri preocupaţi de viitor
În ciuda decăderii interesului pentru învăţământ în România, unii tineri vor să menţină un standard ridicat al educaţiei.
Bravo lor!
În acest scop a avut loc şi întrunirea Consiliului Naţional al Elevilor care a demarat o campanie ce vizează acordarea unor fonduri mai consistente către sectorul învățământului, cu scopul ca sumele alocate să fie cât mai aproape de necesarul real al sistemului. Această amplă campanie poartă numele: “2019- Anul finanţării educaţiei”. Şi asta nu se întâmplă doar din dorinţa elevilor de a ieşi în evidenţă, ci pentru că au realizat că absența unor strategii de durată ale decidenților și ale administrațiilor publice locale au demonstrat de-a lungul timpului că educația nu este o prioritate reală pentru aceștia.
“Prin obiectivele pe care ni le-am propus, ne dorim să îmbunătățim capitole esențiale din finanțarea educației, contribuind activ la consolidarea unor piloni de dezvoltare atât pe plan local, cât și național. Transportul elevilor, cuantumul adecvat al burselor și infrastructura școlară, cât și analizarea investițiilor sunt prioritare în demersurile noastre.”
Pentru a avea o imagine complexă a viziunii tinerilor români asupra comunității europene, pentru a afla care sunt cunoştințele pe care le dețin aceştia, ce percepţii au asupra UE şi ce aşteptări își creează față de viitorul Uniunii, tinerii vor implementa un chestionar online. Consiliul Național al Elevilor, alături de OBESSU, structura de reprezentare a elevilor la nivel european, şi Tinerii Federalişti Europeni, vor dezvolta chestionarul „Cum arată Uniunea Europeană a tinerilor?”, prin platforma Lifelong Learning Platform.
Reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor s-au întâlnit zilele trecute cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, întrevedere solicitată intens de elevi după nenumăratele declarații ale ministrului privind schimbările din sistemul de învățământ. Elevii i-au solicitat ministrului ca, înainte de emiterea unor noi ”idei controversate”, atât reprezentanții elevilor și profesorilor, cât și cei ai părinților să fie consultați pentru a se preveni alte dispute. Pe agenda discuțiilor s-au numărat, printre altele, numărul mare de elevi din unele clase, dar și planurile-cadru și programa școlara.
Aceste informaţii au fost împărtăşite şi elevilor din Bârlad la sesiunea de informare a Consiliului Judeţean al Elevilor, facilitată de vicepreședintele Borza Denisa Elena și de secretarul structurii, Savin Alexandru, în amfiteatrul Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. În cadrul acestei sesiuni, elevii au făcut cunoștință cu “Ghidul Ilustrat al Elevului” care cuprinde drepturile și obligațiile elevului. De asemenea, elevii Liceului Tehnologic „Petru Rares”, Bârlad, și-au promovat proiectul intitulat „Egalitate, Nu Dizabilitate!”
În speranţa unui viitor mai bun orchestrat de liceenii de astăzi, salutăm iniţiativele şi scopurile lor şi le dorim multă putere de convingere!
Iulia Chiper