Current track

Title

Artist


Tineri din Neamţ, reţinuţi pentru lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

#Postat de on mai 29, 2019

Tineri din Neamţ, reţinuţi pentru lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au identificat și reținut doi tineri din Săbăoani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

 

foto cu caracter ilustrativ

La data de 27 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 20 de ani, despre faptul că a fost victima unei agresiuni fizice.

 

În urma investigațiilor efectuate a reieșit că, în timp ce doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, se aflau pe terasa unei societăți comerciale din Săbăoani, pe fondul unui conflict, ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt tânăr din Cordun. Polițiștii au extins cercetările și asupra comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 28 mai a.c., în baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți de polițiști, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

 

Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Sursa: IPJ Neamţ


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *