Current track

Title

Artist


Test de rezistență pentru pacienții bârlădeni ajunși la Urgențe

#Postat de on ianuarie 20, 2019

de Mihaela NICULESCU

În Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, accesul vizitatorilor la pacienții internați a fost limitat, în această perioadă cu risc crescut de contaminare cu virusuri gripale. Cu toate acestea, la Compartimentul de Primire a Urgențelor, pacienții sunt nevoiți să aștepte cu orele, chiar și câte 10 ore, până când află dacă sunt internați sau nu. Alături de ei, rămân și aparținătorii acestora, pentru că unii pacienți sunt bătrâni și greu transportabili, sau pentru că vor să se asigure că rudele bolnave sunt tratate corespunzător.
Spitalul nu a reușit până acum să rezolve această aglomerație suplimentară creată și de aparținătorii pacienților veniți la Urgențe.
„Eu cred că ar fi civilizat dacă ne-am putea lăsa rudele aici, în staționarul de la Urgențe și am fi sunați la final, după multe ore în care aceștia sunt investigați. Nu are rost să așteptăm pe holuri, să blocăm traficul și nici în staționar, unde sunt oameni bolnavi. Eu, de exemplu, am venit cu bunica mea la ora 8.30 și am plecat cu ea la ora 19.00. Vi se pare normal? Niște analize de sânge, un consult la Interne, unul neurologic și un CT necesită 11 ore. Cum puteam să o las singură atâtea ore în care nu a primit nici măcar un pahar cu apă?”, se întreabă ruda unei paciente venite week-end-ul trecut la Urgențe.
Ori de câte ori sunt întrebați, reprezentanții spitalului spun că există protocoale ce trebuie respectate. Niciodată, însă, nu ne-au spus de ce pacienții de la Urgențe trebuie să aștepte uneori și câte 10-11 ore.
„Lucrurile se mișcă foarte încet. După o oră de așteptare pentru rezultatele analizelor de sânge, bunica mea a fost trimisă la Interne. După o pauză de două ore, cât am așteptat ambulanța spitalului să o ducă la Neurologie, și o așteptare de încă o oră ca să o aducă, am fost nevoiți să mai așteptăm până la ora 15, când a fost dusă la examenul CT. Apoi a trebuit să mai așteptăm alte patru ore, până când un medic de gardă online a interpretat rezultatul investigației CT. Într-un final, la ora 19, ni s-a comunicat că putem pleca acasă. Nu ar fi fost normal să ni se spună cam câte ore avem de așteptat? Sau, poate, cerem prea mult!”, a concluzionat bârlădeanul.
Dacă aglomerația va continua în această perioadă, cu risc epidemiologic, restricționarea accesului vizitatori în secții nu va mai avea efectul scontat. Pacienții de la Urgențe și aparținătorii acestora pot fi vectori de transmitere a virusurilor dar și receptori ai acestora, dacă petrec ore în șir pe holul și în staționarul de la Urgențe.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *