Teodor V. Ștefanelli, istoric, prozator, traducător, dramaturg şi memorialist

Teodor V. Ștefanelli, cunoscut și sub pseudonimul literar Theodor V. Ștefaniuc, s-a născut pe 18 august 1849 în Siret, județul Suceava, și a decedat pe 23 iulie 1920 la Fălticeni, județul Suceava. A fost un renumit istoric, prozator, traducător, dramaturg și memorialist român. Provenea dintr-o familie de negustori, tatăl său, Vasile Ștefăniuc, fiind staroste al breslei cojocarilor. De-a lungul vieții, a adoptat inițial numele de Ștefăniu, pe care l-a folosit la semnarea unor scrieri, dar ulterior a optat definitiv pentru numele de Ștefanelli.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_V.%C8%98tefanelli#/media/Fi%C8%99ier:Teodor_V.%C8%98tefanelli.jpg

Ștefanelli a urmat școala primară în orașul natal și liceul la Cernăuți (1861-1869), unde a fost coleg cu Mihai Eminescu pentru o perioadă. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Drept din Viena în 1869 și și-a susținut doctoratul în 1875. În timpul studiilor, a devenit membru al Societății România Jună, unde a ocupat funcția de secretar pentru o vreme și a contribuit la organizarea serbării de la Putna din 1871. De asemenea, a jucat un rol semnificativ în fondarea Societății Arboroasa a studenților români din Cernăuți, scriind textul unui imn pe muzică de Ciprian Porumbescu.

Între 1876 și 1882, Ștefanelli a fost judecător la Câmpulung Moldovenesc, unde a înființat un teatru de amatori. Ulterior, a lucrat ca magistrat la Suceava între 1882 și 1888, perioadă în care a sprijinit fondarea Societății Școala Română din Suceava, colecția „Biblioteca de petrecere și învățătură pentru tineretul român” și „Revista politică” (1886). Din 1889, timp de 14 ani, a fost șef al Judecătoriei din Câmpulung, iar din 1903 consilier la Curtea de Apel din Lemberg, pentru ca din 1909 să devină consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție din Viena. A fost și deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Național Român, militând pentru unirea cu România. După pensionare, în 1910, s-a retras la Fălticeni în timpul Primului Război Mondial. A fost ales membru al Academiei Române în 1910, după ce fusese, din 1898, membru corespondent.

Ca scriitor, Ștefanelli a debutat în „Foaia Societății pentru Literatura și Cultura Poporului Român în Bucovina” în 1869, cu o descriere a unui obicei popular: Drăgăița și Papaluga. A continuat să publice nuvele, amintiri și versuri în diverse publicații, precum „Convorbiri literare”, „Aurora română”, „Revista politică”, „Arhiva”, „Gazeta Bucovinei”, „Transilvania”, și „Junimea literară”. Nuvelele și povestirile sale, deseori cu personaje din mediul rural, sunt adesea încadrate în memorialistică. Una dintre cele mai reprezentative lucrări este Uitutul. Povestire din munții Bucovinei.

Stilul lui Ștefanelli se remarcă prin fluiditate, iar limbajul său plastic este evidențiat de rime interioare și expresii populare. De asemenea, a scris două piese de teatru într-un act, După teatru și Un trandafir în livree, care sunt comedii de situație. A fost coleg și prieten cu Mihai Eminescu, publicând în 1914 un volum de amintiri despre acesta, considerat printre cele mai serioase și documentate lucrări despre marele poet, alături de cele ale lui Ioan Slavici. De asemenea, Ștefanelli a tradus din limba germană, deși fără un talent remarcabil, poezii de Heinrich Heine, Emanuel Geibel și povestiri scurte de K.E. Franzos și Carmen Sylva.

Opera literară:

• Originea câmpulungeană a lui Gavriil, mitropolitul Kievului, București, 1901
• Eudoxiu Hurmuzachi, Cernăuți, 1913
• Amintiri despre Eminescu, București, 1914; ediție îngrijită de Pavel Țugui, Craiova, 1996.

Sursa: https://www.scoalateodorstefanelli.ro/pagini/istoric.html