Tentativă de omor la Bahna
#Postat de JurnalFM on martie 9, 2023
Doi bătrâni au rămas în stradă după ce casă le-a fost incendiată. Mai mult, polițiștii fac cercetări și pentru tentativă de omor. Prin apel la 112, la ora 18:19 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o gospodărie din comuna Bahna. ”La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și S.V.S.U. Moldoveni. Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperiș și în interiorul a două camere, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars: 170 mp din acoperișul casei confecționat din lemn și acoperit cu plăci de azbociment, dar și bunurile din cele două camere: mobilier, articole de îmbrăcăminte și obiecte de uz casnic. Acţiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.
Sursa: I.S.U. Neamț
Doi bărbați de 73 și 51 de ani au suferit ușoare arsuri la nivelul membrelor superioare și feței. Aceștia au primit îngrijiri medicale de la membrii echipajului S.M.U.R.D., fiind transportați la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au fost sesizați cu privire la înregistrarea evenimentului. ”Un bărbat de 55 de ani, din Bahna a fost reținut, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tentativă de omor calificat,, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț”, a spus Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.
Jurnal FM 