Current track

Title

Artist


Târgul Regional de Știință CODE Kids la Piatra-Neamț

#Postat de on octombrie 28, 2024

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a găzduit cea de-a VII-a ediție a Târgului Regional de Știință CODE Kids FEST MOLDOVA 2024. Evenimentul a reunit copii pasionați de știință și tehnologie din patru județe: Neamț, Suceava, Botoșani și Iași, acțiunea desfășurându-se în cadrul proiectului „CODE Kids – Programează viitorul comunității tale“, dezvoltat de Fundația Progress.

”În cadrul târgului, copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, membrii cluburilor CODE Kids funcționale în biblioteci publice, au avut prilejul de a-și promova proiectele din domeniul IT/robotică și de a exersa abilități esențiale pentru viitor, cum ar fi programarea, gândirea critică și colaborarea în echipă. Cluburile au fost formate și coordonate de către bibliotecari sau profesori, prin sprijinul constant al Fundației Progress. La acest târg au participat atât cluburi care practică de mai mulți ani aceste activități, cât și cluburi care au ajuns la prima grupă de copii avansați, care să poată concepe un proiect eligibil pentru acest tip de târg. Evenimentul nu a fost doar o expoziție de proiecte, ci și o platformă de învățare și schimb de idei, participanții având posibilitatea să interacționeze cu specialiști din domeniul IT și cu alți inovatori, învățând despre ultimele tendințe tehnologice și cum pot transforma ideile lor în realitate”, a declarat Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

CODE Kids este un program gratuit dezvoltat de Fundația Progress, care propune o soluție de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic, inițiat în 2017, destinat învățării programării pentru copiii de 10-14 ani din mediul rural, folosind bibliotecile publice ca spații de învățare și bibliotecarii publici ca facilitatori ai învățării, având o metodologie bazată pe cercetările fundamentale ale lui Sugata Mitra – modelul SOLE – Self Organizing Learning Environment (Medii de învățare auto organizate), cunoscut și ca modelul Școala din cloud.

Scopul principal al proiectului este promovarea mișcării de coding și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), în care copiii și tinerii din mediul rural și urban își pot dezvolta competențele digitale și se pot implica activ în comunitate prin soluționarea unor teme digitale creative, învață limbaj de programare și robotică, gratuit, prin biblioteca publică locală din comunitatea lor și prin sprijinul financiar și tehnic al Fundației Progress.

Doar în anul 2023, Fundația Progress a coordonat 227 de cluburi active de programare în bibliotecile publice, școli sau sedii de ONG-uri din localități rurale și mic urbane, în 40 de județe din România, plus 30 de cluburi în Republica Moldova, iar în anul 2024, există 247 de cluburi, dintre care 213 în toată România și 34 în Republica Moldova. Aici au învățat bazele programării și câștigă competențe STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) peste 12.000 de copii, pe două trepte de educație: începători și avansați, de la începutul programului. Programul a primit Premiul III la Secțiunea Educație și Învățământ în cadrul Galei Societății Civile, ediția 2023.

CODE Kids este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress, cu sprijinul financiar al Romanian American Foundation și Societe Generale Global Solution Centre Romania.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *