Current track

Title

Artist


Tarcău, a doua comună cadastrată prin fonduri europene

#Postat de on decembrie 8, 2023

Peste 5.000 de proprietăți din comuna Tarcău, județul Neamț, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Noile cărți funciare ale celor 5.249 de imobile din comuna Tarcău au fost înmânate pe 8 decembrie 2023, autorităților locale, care le vor distribui proprietarilor. În comuna Tarcău, înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară a început în anul 2021 și a vizat o suprafață de 39.759 de hectare.       

În prezent, din totalul de 83 de UAT-uri din județul Neamț, au fost cadastrate în proporție de sută la sută două comune (Dobreni și Tarcău), iar în alte 17 comune (Agapia, Borca, Borlești, Cândești, Dămuc, Dumbrava Roșie, Horia, Moldoveni, Păstrăveni, Petricani, Pipirig, Rediu, Secuieni, Timișești, Trifești, Urecheni și Vânători-Neamț) se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, la nivel de UAT, cu finanțare asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

De asemenea, în 37 de comune din județul Neamț, sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor la nivel de sectoare cadastrale.

 Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România“, inclus în Axa prioritară 11 din POR. Proiectul major completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *