Tânără la spital după ce i-a explodat o petardă în mașină
#Postat de Gianina Buftea on decembrie 27, 2023
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați telefonic, de către reprezentanții Spitalului Județean Neamț, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgențe se află o femeie care acuză dureri la urechea stângă, provocate de zgomotul unei petarde. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, ”în timp ce tânăra, în vârstă de 19 ani, din Dobreni, se afla în autoturismul personal, în parcarea unui complex comercial din Piatra Neamţ, având portiera şoferului deschisă, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Piatra-Neamț, ar fi aruncat o petardă în interiorul habitaclului autoturismului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, bărbatul de 48 de ani fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 3.000 lei”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.