Tânăr din Văleni, comuna Pădureni, descoperit de către polițiștii din Huși în trafic, deși era în stare de ebrietate
#Postat de Carmen Vintu on august 19, 2022
Joi, 18 august 2022, ora 00:42, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244C, în localitatea Văleni, comuna Pădureni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 28 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei dar a refuzat recoltarea acestora.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/78665
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Totodată, pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană! De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public!
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare!
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate!
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.
De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.
Sursa: I.P.J. Vaslui/19 august 2022
Jurnal FM 