Tânăr din Trifești condamnat la închisoare pentru tentativă de omor
#Postat de ASM Agency on mai 30, 2019
Tânăr din Trifești condamnat la închisoare pentru tentativă de omor
La data de 29 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au depistat un tânăr de 29 de ani, din localitatea Trifești, pe numele căruia Tribunalul Neamț a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Acesta era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, port sau folosirea fără drept de obiect periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data de 28 septembrie 2018, în timp ce tânărul se afla în stare de ebrietate într-un local public, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit persoanei vătămate, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale, fiind de natură să pună în primejdie viața victimei.
Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
Jurnal FM 