Pe 28 martie 1791, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae a fost trimis Curții din Viena

„Supplex Libellus Valachorum” este numele sub care a rămas în istorie memoriul națiunii române din Transilvania din anul 1791, cel mai semnificativ act politic al românilor transilvăneni din secolul XVIII. Elaborat de cele mai luminate minți ale intelectualității românești, în contextul iluminismului care zguduia Europa, acest act reprezenta apogeul unor eforturi îndelungate pentru emanciparea politică și națională a românilor, fiind, totodată, parte dintr-o serie de memorii și petiții. Supplex Libellus formulează succint revendicările poporului român și devine un document fundamental pentru lupta de emancipare națională care va culmina în secolul XIX, culminând cu apariția Memorandumului din 1892, la un secol distanță.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Supplex_Libellus_Valachorum_Transsilvaniae#/media/Fișier:Supplex_Libellus_Valachorum_Transsilvaniae,_Cluj,_1791.jpg

Memoriul era adresat împăratului Leopold al II-lea al Austriei, care fusese încoronat cu doar un an înainte, după moartea reformatorului Iosif al II-lea. Înainte de moartea sa, Iosif al II-lea, dezamăgit de efectele politicii sale reformatoare, revocase reformele și restabilise imperiul absolutist, însă se confrunta cu fermentul produs de ideile revoluționare franceze și de reformele anterioare. În acest context, românii din Transilvania, la fel ca și celelalte popoare din imperiu, trebuiau să reacționeze pentru a-și exprima propriile revendicări.

La redactarea memoriului au participat, direct sau indirect, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Molnar-Piuariu, Iosif Mehesi de la Cancelaria Aulică, Ioan Para vicarul de Năsăud, Ignatie Darabant, episcopul de Oradea, și alții. Prima versiune a fost redactată în limba germană, iar forma finală a fost în limba latină. Teza principală a documentului este că „drepturile omului și ale societății civile” sunt scopul suprem al împărăției și că nici o parte a cetățenilor nu trebuie să priveze pe altă parte de drepturile sale și să o asuprească. Astfel, națiunea română cerea restituirea drepturilor sale ancestrale, care i-au fost luate abuziv în secolul XVII. Petiția subliniază faptul că românii sunt cea mai veche și numeroasă națiune din Transilvania, oferind un scurt istoric care includea originea romană a acestora, continuitatea lor în fața năvălirilor barbare și faptul că erau creștini încă din perioada stăpânirii romane. Argumentele prezentate se bazează atât pe istoricul națiunii, cât și pe superioritatea numerică a românilor, iar scopul lor final era integrarea în viața politică a țării, în virtutea principiului echității.

Memoriul a avut un eșec imediat din cauza contextului politic nefavorabil. Revendicările sale presupuneau o revizuire profundă a sistemului constituțional al națiunilor recunoscute. Dieta din 1790-1791 căuta restabilirea privilegiilor feudale, iar românii erau excluși în continuare de la viața politică. Împăratul, deja înțeles cu marea nobilime, a fost nevoit să trimite memoriul Dietei pentru dezbatere, dar aceasta, sub conducerea Cancelariei Aulice, cu contele Samuel Teleki la conducere, a respins punct cu punct revendicările românilor, considerând inutilă recunoașterea unei noi națiuni. Memoriul a fost citit în Dietă în iunie 1791, stârnind consternare și indignare. În urma dezbaterii din 2 iulie, Dieta a respins categoric cerințele românilor, argumentând că aceștia se bucurau deja de drepturi în cadrul națiunilor existente, iar crearea unei noi națiuni ar fi periclitat întregul sistem. De asemenea, Dieta a considerat că românii erau deja suficient de reprezentați (deși în Dietă era doar un român din 422 de membri!). În răspuns, stările au legiferat menținerea sistemului constituțional existent.

Această evoluție a generat o alarmare generală în rândurile elitei românești, care s-a transformat, cu timpul, într-o luptă susținută pentru cauza națională, contribuind la cristalizarea conștiinței de sine a națiunii române din Transilvania.

Bibliografie: Prodan, David, Supplex Libellus Valachorum: din istoria formării națiunii române, Editura Enciclopedică, București, 1998, ISBN 973-45-0237-9