Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România, prezentată vineri
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 4, 2020
Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România va fi prezentată vineri după-amiază, după ce a fost aprobată de Guvern şi, ulterior, de Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Conferinţa de presă în care va fi prezentată strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România va avea loc la ora 16.00, la Palatul Victoria.

Aceasta va fi susţinută de Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepresedinte CNCAV, şi Florentina Furtunescu, Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Săptămâna trecută, Hotărârea privind Strategia de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2 a fost adoptată de Guvern.Strategia stabileşte întregul proces şi lanţ de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale, până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanţului de frig, monitorizarea siguranţei şi eficacităţii şi managementul deşeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România.