Știrile pozitive ale zilei, 31 decembrie 2020
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 31, 2020
1. Sentința a devenit definitivă: Elveţia va returna Statelor Unite 150 de milioane de dolari care erau blocaţi în conturi bancare

Elveţia va returna Statelor Unite 150 de milioane de dolari care erau blocaţi în conturi bancare, pentru a fi daţi victimelor unei scheme piramidale puse în practică de escrocul american Robert Allen Stanford, a anunţat, luni, Ministerul elveţian al Justiţiei, transmite Reuters, conform news.ro.
Stanford, un fost finanţist din Texas, a fost condamnat în 2012 de către un juriu din Houston, într-un caz de fraudă în valoare de 7,2 miliarde de dolari, care s-a desfăşurat pe parcursul a două decenii şi care a fost eclipsat numai de schema piramidală derulată de americanul Bernie Madoff.Deblocarea fondurilor a fost posibilă după ce sentinţa împotriva lui Allen Stanford a devenit definitivă”, a explicat Ministerul de Justiţie al Elveţiei.
Elveţia a mai returnat anterior 50 de miliarde de dolari.
2. Dan Bitman a ajuns sărac lipit. „Și bărbații plâng câteodată!”

Artistul spune că în momentul de față nu mai are nimic. Toate bunurile strânse de cei doi le-a lăsat fostei iubite. Bunurile constau în mai multe proprietăți pe care artistul le-a cumpărat în ultimii ani.
,,Sunt un om foarte sărac. Am lăsat tot. Tot. I-am lăsat tot Lilianei când am plecat și am plecat. Nu am nevoie de nimic, pentru că zidurile nu înseamnă nimic. Eu cu ea am avut un proiect, a durat 29 de ani sau cât a fost. Toată dragostea, toți copiii și tot ce a fost s-a întâmplat acolo, iar eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile. Apartamente, case, tot, tot, tot, am lăsat și am plecat”, mai spus acesta.
3. Emerging Europe: În ciuda unor riscuri „familiare”, România are șansa unei stabilități fără precedent

O coaliție solidă de centru-dreapta, dacă își va menține integritatea, ar putea introduce o nouă eră a stabilității politice și economice. Însă calea ei e presărată cu riscuri familiare.Rezultat care a sfidat sondajele anterioare, dar nu a modificat și structura anticipată a parlamentului. PNL va rămâne la guvernare prin formarea unei majorități fragile de centru-dreapta împreună cu partidul de centru USR-Plus și partidul minorității maghiare, UDMR.
Un program responsabil de consolidare fiscală, susținut de fonduri UE, ar putea revigora rapid economia – dar acest lucru necesită și stabilitate politică.
O austeritate suficient de îndrăzneață i-ar putea permite României să-și mențină credibilitatea pe plan internațional și să evite o posibilă retrogradare din partea agențiilor de rating, care până acum s-au abținut să coteze România drept „junk” din unicul motiv că au presupus că noul guvern va redefini imediat finanțele țării.
4. Europa și China, pe punctul de a semna acordul privind investițiile. După șapte ani de negocieri, discuțiile s-au accelerat în ultimele luni. Izolat de Washington, Beijingul ar fi oferit concesii reale companiilor europene. Și abordează și chestiuni sociale

Cancelarul german nu și-a ascuns dorința de a ajunge la un acord China-UE privind investițiile în timpul celor șase luni de președinție germană a UE.
După cum dezvăluie luni Agenția Reuters și «South China Morning Post», și după cum a confirmat «Les Echos», acest scenariu are șanse serioase să se concretizeze în ultimele zile ale președinției germane, care se încheie la 31 decembrie 2020.
5. Micile minuni ale Bucureștiului: concert nocturn la final de decembrie al unui măcăleandru, o mică pasăre migratoare ce rămâne în România dacă vremea e caldă

ERATĂ: În prima versiune a acestui articol, pasărea căreia i-a fost atribuit comportamentul a fost codroșul de casă. După re-analizarea sunetelor, Ciprian Fântână, director de conservare în cadrul Societății Ornitologice Române, a anunțat că este vorba despre un exemplar din specia măcăleandru).
,,Sunt păsări care de obicei migrează, dar când sunt ierni blânde pot rămâne în România. Probabil din cauza vremii blânde a început deja să își exerseze și cântecul”, a declarat Ciprian Fântână pentru G4Media.ro.
6. O tranzacţie neaşteptată: Grupul german DKV a cumpărat furnizorul de combustibil, rambursare TVA şi accize Smart Diesel din Arad, una din cele mai mari afaceri antreprenoriale din România, care avea un business de 1,5 miliarde lei

Firma Smart Diesel din Arad, fondată de antreprenorii români Ovidiu Andrieş şi Daniel Imbre, furnizor important de soluţii de alimentare cu combustibil, rambursare TVA şi accize, a fost cumpărată de grupul german DKV.
„Suntem foarte mândri că am putut realiza această achiziţie. Cu Smart Diesel, primim în DKV Mobility Group o companie cu oameni extrem de profesionişti şi capabili, cu o tradiţie foarte puternică. Aşteptăm cu nerăbdare să facem paşii următori şi să ne dezvoltăm împreună.”, a declarat Marco van Kalleveen, CEO DKV Mobility.
7. Ministrul de Externe ungar, după primirea a 6000 de doze de vaccin rusesc anti-COVID: Majoritatea maghiarilor au fost vaccinaţi de la vârsta copilăriei cu vaccinuri ruseşti

Majoritatea maghiarilor au fost vaccinaţi de la vârsta copilăriei cu vaccinuri ruseşti, deoarece „toate vaccinurile proveneau de acolo”, a scris ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior Péter Szijjártó pe pagina sa de Facebook, marţi, după anunţul potrivit căruia 6 000 de doze de vaccin rusesc anti-COVID au ajuns în Ungaria.
Ministrul a precizat: sarcina guvernului este să se asigure ca toate vaccinurile sigure, dezvoltate în orice parte a lumii, să fie puse la dispoziţia maghiarilor în timpul cel mai scurt posibil.
,,În urma vizitei efectuate în laboratoarele din Rusia, membrii delegaţiei ungare au relatat despre un nivel tehnologic de ultimă oră şi despre o competenţă de cel mai înalt nivel”, a reamintit Péter Szijjártó
8. Roman, despre Violeta Alexandru: A „moştenit” 19.000 de dosare nesoluţionate şi le-a adus la zero. Sincer, nu am înţeles de ce a fost schimbată/ A căzut victima celor care au negociat prost pentru PNL pe Capitală, cum au făcut şi cu structura noului guvern

„A fost unul din cei mai buni miniştri ai Guvernului PNL! A “moştenit” peste 19.000 de dosare nesoluţionate şi le-a adus la ZERO, într-un an. Sincer, nu am înţeles, de ce a fost schimbată! Ca de altfel mulţi români! Nimeni nu e ministru pe viaţă, dar sa schimbi lucrurile când ele merg bine, nu prea pot înţelege! Victoria nu este doar un alt prenume al Violetei Alexandru, ci şi o ţinta pe care ministra liberală a atins-o! A muncit enorm, a fost modestă şi cum se spune, şi-a văzut de treabă!”, a afirmat Florin Roman, marţi seară, într-o postare pe Facebook.
9. Marocul vrea să investească 10 miliarde dolari în construcția a două noi linii de TGV

Marocul intenționează să construiască două linii de mare viteză către sudul țării și se lucrează la studiile tehnice, estimarea fiind că aceste două linii vor costa 10 miliarde de dolari. Marocul a devenit în 2018 prima țară africană ce a lansat trenuri de mare viteză, oficialii spunând că au reușit să construiască liniile la un cost/km extrem de redus.
Se estimează că linia Kenitra – Marrakech va costa 4,5 miliarde de dolari. În prezent trenurile fac 4 ore și 10 minute pe cei 386 km dintre cele două orașe.
Linia Marrakesh – Agadir va fi construită mai târziu și ar putea costa 5,5 miliarde dolari. Se lucrează la studiile tehnice pentru cele două proiecte.
În 2018 Marocul a devenit prima țară din Africa ce are trenuri de mare viteză.
10. Maria Sharapova și vestea cea mare pentru fani: „Am spus <da>” – Cine este și cum arată alesul inimii rusoaicei

Sharapova (33 de ani) și Gilkes (41 de ani) sunt împreună din 2018.Alexander Gilkes este un om de afaceri britanic, născut și crescut la Londra. Din 2004 el locuiește însă la New York, iar în 2017 a primit titlul de „cel mai creativ antreprenor” din partea revistei de business Fast Company.

De asemenea, Gilkes a fost inclus în acest an printre primii „100 de oameni puternici din lumea artei”.
11. Mirel Rădoi și Adi Mutu au obținut licența PRO

Mirel Rădoi și Adrian Mutu au devenit antrenori PRO cu acte în regulă. Selecționerul naționalei de seniori și cel de la tineret au obținut licența UEFA PRO, în urma examenului desfășurat în perioada 21-22 decembrie, informează FRF.
Printre lectorii care au fost invitați la cursurile de Licență Pro se numără Cosmin Contra, selecționer al României la vremea respectivă, Cesare Prandelli, antrenor AC Fiorentina, Massimo Lucceshi, antrenor UEFA, autor a numeroase lucrări de specialitate și director al site-ului allenatore.net, Dany Ryser, expert UEFA.
12. Ianis Hagi, pasă de gol în ultimul meci al anului pentru Rangers! Trupa lui Gerrard, de neoprit în campionat

13. Ianis Hagi, magistral în victoria lui Rangers. Romanul a dat pasa de gol în ultimul meci al anului
În minutul 27, Hagi a recuperat o minge in jumatatea adversa, i-a pasat in careu lui Roofe, care a marcat cu un sut din unghi, de la aproxiamtiv opt metri, lateral-stanga.
14. România stă cel mai prost, din toată Europa, la reprezentarea femeilor în guvern.

Belgia și Franța au împărțit numărul de portofolii în mod egal între cele două sexe. Belgia are 10 femei și 10 bărbați în guvern, în timp ce Franța este condusă de 22 de femei și 22 de bărbați.
Jurnal FM 