Știrile pozitive ale zilei, 29 martie 2021
#Postat de Carmen Vintu on martie 28, 2021
1. Imagini rare cu cea mai bogată româncă, miliardara care deține Catena

Chiar dacă circulă cu Bentley-ul, Anca Vlad nu renunță nicio clipă la mască. Cea mai puternică femeie din businessul românesc se îmbracă sobru și distins, în ton cu vremea, după cum se poate observa ușor din imagini.
Anca Vlad este cea mai bogată româncă, figurând în clubul miliardarilor în euro! „Mama Catena” are o companie care deține peste 800 de farmacii, iar cifra de afaceri este amețitoare, aproximativ un miliard de euro.
,,Realizările mele personale şi profesionale s-au conturat tot într-o perioadă de criză puternică, în anii ’90, când inflaţia ajunsese la 270%, băncile falimentau una după alta, companiile de stat dispăreau”, spunea Anca Vlad.
2. Autorul „Game of Thrones” a semnat un contract de peste 40 milioane de dolari cu HBO. El pregătește „House of the Dragon”, un prequel al celebrului serial

Scriitorul George R.R. Martin, autorul „Game of Thrones”, a semnat un contract „de opt cifre” cu HBO, adică peste 10 milioane de dolari, pentru dezvoltarea de noi programe pentru reţea şi pentru serviciul de streaming HBO Max, informează The Hollywood Reporter, citat de News.ro.
Surse au declarat că acordul este încheiat pe cinci ani şi are o valoare între 40 şi 70 de milioane de dolari.Martin, de patru ori premiat cu Emmy, dezvoltă pentru HBO şi serialele „Who Fears Death”, adaptare a romanului din 2011 al lui Nnedi Okorafor, şi „Roadmarks”, adaptare a romanului din 1979 al lui Rober Zelazny. El va fi producător executiv pentru acestea.
3. Cum ar putea arăta noua Sală Polivalentă a Bucureștiului. Viziunea ministrului Sportului

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a prezentat la Digi24 cum ar putea arăta noua sală polivalentă a Bucureștiului. Foto: Getty Images
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a prezentat, la Digi24, cum ar putea arăta o nouă Sală Polivalentă în București. Acesta a spus că lucrează la strategia pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din România, care ar trebui să fie gata până în decembrie, iar bazându-se pe asta autoritățile să poată construi facilitățile necesare la nivel național.Am discutat cu el (primarul Bucureștiului – n.red.) și cu siguranță o să avem o colaborare bună. Trebuie să avem și polivalente și patinoare și bazine de înot în București. Acesta este planul.
4. Echipa de tineret a României a învins Ungaria la fotbal. Scorul 2-1 și România e prima în grupă

Naţionala de fotbal Under-21 a României a învins dramatic formaţia similară a Ungariei, cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, în Grupa A a Campionatului European de tineret 2021, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta.
5. Bamboo, primul local de fițe cu activitatea suspendată /Nu ne jucăm, legea e lege pentru toți

După intrarea în vigoare a noii reglementări a legii privind reforma sanitară, care prevede ca amenda să fie însoțită și de suspendarea activității – ca sancțiune complementară în cazul agenților economici care continuă să încale normele se siguranță, un prim exemplu de intervenție are loc în Sectorul 2 al Capitalei.Primarul Radu Mihai a anunațat sâmbătă seara că a fost suspendată activitatea cunoscutului club Bamboo.
6. ATP Miami: Horia Tecău s-a calificat în optimile probei de dublu

Perechea Horia Tecău/Marcelo Arevalo (România/El Salvador) s-a calificat, sâmbătă seară, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Miami Open.
Tecău şi Arevalo a învins în primul tur echipa Henri Kontinen/Edouard Roger-Vasselin (Finlanda/Franţa), scor 6-4, 6-3.
Învingătorii vor juca în optimi cu echipa favorită principală, Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, din Columbia.
Românul şi colegul său şi-au asigurat un premiu de 18.000 de dolari şi 90 de puncte, potrivit News.ro.
7. Cîmpeanu: Pregătim o OUG prin care 10% din finanţarea de bază a universităţilor se va putea cheltui pe investiţii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că în şedinţa de guvern următoare va fi introdus un proiect de ordonanţă de urgenţă privind învăţământul superior care prevede, printre altele, că „10% din finanţarea de bază a universităţilor va putea fi cheltuit pentru investiţii în beneficiul comunităţilor academice”, precizând că este vorba de „un maxim de 320 de milioane de lei”, potrivit Agerpres.
8. Directorul ROMSILVA: Importurile de lemn de rășinoase din Germania și Cehia s-au dublat în 2020

Potrivit acestuia, importurile din țări UE au crescut cu 25%, cele mai mai mari creșteri fiind din Germania și Cehia, care s-au dublat, față de 2019. Cea mai mare creștere la importurile de lemn, de cinci ori, a fost înregistrată însă în relația cu Belarus.
Potrivit datelor prezentate de acesta, volumul total al tăierilor ilegale a fost anul trecut de 42.346 metri cubi.
În opinia sa, implementarea aplicației SUMAL 2.0 va conduce la „dispariția” de pe piață a „materialul lemnos cu provenienţă ilicită, ceea ce va duce la creşterea preţului lemnului”.
9.Despre exodul de creiere și posibile soluții pentru a-l stopa

Din punct de vedere financiar, pentru fiecare migrant care a absolvit o universitate, România pierde aproximativ 50.000 de dolari/ persoană, mai arată documentul. Această sumă reprezintă costul a 16-20 de ani de școlarizare, bani care nu pot fi recuperați de societatea românească. Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt cu studii superioare, confirmă un raport al Băncii Mondiale.
În domeniul asistenței medicale, scurgerea de creiere a devenit o reală urgență, profesioniștii calificați devenind din ce în ce mai greu de găsit.
Termenul „exod de creiere” a fost menționat prima oară de către Societatea Regală Britanică pentru a se referi la emigrarea oamenilor de știință și tehnologilor din Regatul Unit în Statele Unite și Canada.
Motivele pentru care are loc exodul creierelor sunt diverse: lipsa de locuri de muncă, subdezvoltarea economică, salariile mici, subutilizarea specialiștilor, lipsa de finanțare a cercetării, discriminarea în muncă, lipsa tradițiilor științifice sau motive care țin de birocrație ori de dorința de recunoaștere profesională, după cum arată un alt studiu.
10. Ghidul unui copil care câștigă 30 de milioane de dolari anual

Ryan Kaji este unul dintre cei mai populari creatori de conținut de pe YouTube din lume, cu un canal principal cu 29 de milioane de abonați pasionați să-l urmărească pe copilul de 9 ani descoperind jucării noi, făcând experimente, jucându-se sau realizând mici proiecte artizanale. Pentru Kaji și familia sa, publicul respectiv s-a tradus în venituri anuale de milioane de dolari, bani din publicitate, forma tradițională de venit pentru vedetele de pe YouTube.„Când eram mai mic, îmi plăcea să mă joc cu jucării, așa că am făcut o mulțime de videoclipuri cu jucării”, spune băiatul. Dar acum, „îmi place să fac clipuri despre jocuri, știință, arte și meserii, în timp ce experimentez”.
11.Companiile care oferă bonusuri şi concedii pentru a-i stimula pe angajaţi să se vaccineze

Companiile americane oferă prime și zile libere pentru ca angajații să se vaccineze împotriva COVID, iar afacerile lor să poată funcționa în continuare. Foto: GettyImages
Sectoarele care au nevoie stringentă de mână de lucru, precum supermarketurile, abatoarele şi exploataţiile agricole, sunt primele care au adoptat astfel de iniţiative.
12. Acest cuadcopter ieftin pentru selfie-uri duce la faliment producătorii de drone mai scumpe!

DroneX Pro a fost proiectată de doi ingineri care iubesc dronele. Ei au descoperit că dronele pe care le aveau erau foarte grele, foarte greu de pilotat și încurcau în timpul călătoriilor.
Așa că ei au proiectat o dronă ultra-compactă, ușoară și ușor de pilotat, fără a face vreun compromis când vine vorba de principalele avantaje ale modelelor de top.
Este atât de ușor să surprinzi momentul cu DroneX Pro.
Vine cu moduri de fotografiere incluse și preprogramate, cum ar fi bumerang și asteroid, pentru ca până și cei care nu au deloc cunoștințe tehnice să poate face materiale la nivel de calitate profesional cu o singură apăsare de buton!
Drone X Pro este o bijuterie de inginerie și proiectare construită pentru a te însoți oriunde te poartă aventura. Beneficiind de cele mai bune elemente ale seriei DroneX, această dronă ultra portabilă și pliantă oferă o înaltă funcționalitate și conduită în zbor pentru explorare fără limite.
13. Un nou sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 ia startul în direct, la Digi Sport

Multiplul campion mondial Lewis Hamilton are deja în palmares 7 titluri, reușind să îl egaleze pe Michael Schumacher. În 2021, Hamilton va accelera pentru a stabili un nou record, în timp ce olandezul Max Verstappen, la doar 23 de ani, se anunță a-i fi principalul adversar.
14. Ministrul Mediului revine cu decizia asumată privind reducerea populației urșilor din România

Într-un interviu acorat Agerprs, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Tánczos Barna a revenit cu afirmația că trebuie luate măsuri pentru reducerea populației de urși.
Ministrul Mediului mai apreciază că România a luat o decizie total eronată în anul 2016, când a decis să nu mai intervină deloc în populaţia de urşi. El a precizat că non-intervenţia va genera probleme uriaşe, în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia de urs a părăsit habitatul natural, aceste animale fiind tot mai des întâlnite în localităţi şi în curţile oamenilor – relatează Agerpres.
15. Comisia Europeană anunță norme noi pentru întărirea încrederii în studiile științifice privind produsele alimentare

Comisia Europeană a anunţat că din 27 martie 2021 a devenit aplicabil Regulamentul privind transparenţa şi durabilitatea modelului UE de evaluare a riscurilor în cadrul lanţului alimentar.„Creşterea transparenţei activităţii ştiinţifice a UE în domeniul alimentar va consolida încrederea consumatorilor. Aceste noi norme în materie de transparenţă răspund în mod direct solicitărilor cetăţenilor noştri. Le punem în aplicare într-un moment în care Comisia şi-a asumat un angajament ferm, prin intermediul strategiei „De la fermă la consumator”, de a asigura o mai mare sustenabilitate, astfel încât modul în care producem şi consumăm alimentele să fie sănătos nu numai pentru noi, ci şi pentru planeta noastră”, a afirmat comisarul Stella Kyriakides, responsabil cu sănătatea şi siguranţa alimentară.
Jurnal FM 