Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 21 decembrie 2020

#Postat de on decembrie 21, 2020

1. Procesorul de top Exynos 2100 va fi prezentat oficial pe 12 ianuarie 2021. Acesta va ajunge în Europa pe seria Samsung Galaxy S21

Samsung va lansa seria de smartphone-uri flagship Samsung Galaxy S21 pe 14 ianuarie 2021, iar cu 2 zile înainte, mai exact pe 12 ianuarie, producătorul sud-coreean va prezenta oficial procesorul de top Exinos 2100.

2. Atac cibernetic în SUA: NATO îşi verifică sistemele informatice

NATO a anunţat, sâmbătă, că îşi verifică sistemele informatice după atacul cibernetic de amploare asupra agenţiilor guvernamentale americane, de care Washington-ul consideră că Moscova este responsabilă, relatează AFP.  Responsabilul NATO a precizat că organizaţia foloseşte programe SolarWinds în unele sisteme informatice. “NATO are şi o echipă de intervenţie informatică rapidă care poate fi mobilizată în orice moment pi centrul nostru operaţional funcţionează normal”, a precizat responsabilul, citat sub acoperirea anonimatului. 

3.  10 alimente bogate în antioxidanţi şi moduri prin care să le introduci în dieta ta

Cu ajutorul antioxidanţilor, corpul întârzie îmbătrânirea celulară şi reduce, în acelaşi timp, efectele toxice ale radicalilor liberi. De aceea, specialiştii recomandă întotdeauna un regim alimentar bogat în ingrediente care conţin aceste elemente nutritive. De asemenea, sistemul imunitar are de profitat de pe urma antioxidanţilor, iar organismul este mai pregătit în faţa potenţialelor infecţii şi chiar a cancerului.

Descoperă 10 alimente care îţi asigură aportul necesar de antioxidanţi şi vezi cum să le consumi mai des

1. Ciocolata neagră

Renunţă la ciocolata cu lapte din comerţ şi orientează-te către cea neagră, care are mai mult cacao, mai multe minerale şi mai mulţi antioxidanţi. Acest aliment te va ajuta, de asemenea, să reduci nivelul inflamaţiei din corp şi să ai un risc mai scăzut de a dezvolta afectiuni cardiace. Cel mai sănătos mod de a consuma ciocolata neagră este în prima parte a zilei, eventual la micul dejun, alături de cereale şi fructe.

2. Ceaiul alb

Nu mai este un secret pentru nimeni că ceaiul are numeroase efecte pozitive asupra sănătăţii. O variantă pe care o poţi integra mai des în dieta ta este ceaiul alb, care este bogat în polifenoli, cu rol antioxidant. Îl poţi bea cald sau rece, în orice moment al zilei.

3. Afinele

Acestea sunt fructele cu componenta cea mai bogată în elemente antioxidative. Ele ajută la amânarea degradării creierului. În plus, consumul regulat de afine te ajută să previi efectele factorilor de risc asupra sistemului cardiac, scade nivelul de colesterol, dar şi presiunea arterială.

4. Căpşunile

Bogate în vitamina C şi antioxidanţi, ele sunt unele dintre cele mai apreciate fructe şi pot fi savurate ca desert, însă nu trebuie să consumi o cantitate exagerată. Asemenea altor alimente ce conţin antocianine, te vor ajuta să-ţi menţii inima sănătoasă şi nivelul normal de colesterol.

5. Anghinare

Chiar şi cei care nu sunt mari consumatori de legume des pot aprecia gustul anghinarei. Pe lângă conţinutul ridicat de antioxidanţi, aceasta are proprietăţi anti-inflamatorii. Poate fi pregătită prin fierbere, coaptă sau pe grătar.

6. Varza roşie

Salatele realizate din acest aliment au calităţi antioxidante, sunt bogate în vitamina C, K şi A şi combat inflamaţia din corp. Aşadar, dacă adaugi la meniul tău şi preparate din varză roşie, vei dobândi un sistem imunitar mai puternic, o piele mai fermă şi un sistem cardiac mai sănătos. O poţi consuma fiartă sau călită.

7. Sfecla

Această rădăcinoasă reprezintă o sursă importantă de nutrienţi variaţi. Conţine antioxidanţi, fibre, potasiu, fier şi alte elemente benefice, care ajută la buna funcţionare a tractului digestiv, la prevenirea osteoartritei şi la reducerea inflamaţiei.

8. Spanacul

Deşi are foarte puţine calorii, este bogat în nutrienţi şi componente benefice, precum vitaminele, mineralele şi antioxidanţii. Conţine luteină şi zeaxantină, despre care se presupune că protejează ochii de efectele dăunătoare ale razelor UV. Este delicios ca garnitură sau salată.

9. Nucile pecan

Pe lângă efectele antioxidative, acestea sunt o sursă importantă de grăsimi sănătoase şi minerale. Dat fiind că au un aport caloric înalt, ele trebuie consumate în cantităţi mici. Pot fi adăugate în salate sau la micul dejun, alături de iaurt, cereale şi fructe.

10. Kale

Se numără printre verdeţurile cele mai nutritive, fiind înrudită cu broccoli şi conopida. Este bogată în vitamina A, K şi C, antioxidanţi şi calciu, contribuind la menţinerea sănătăţii sistemului osos. La fel ca spanacul, reprezintă o garnitură gustoasă.

Aşadar, nu ezita să consumi aceste alimente benefice organismului, iar proprietăţile lor te vor ajuta să amâni procesele de îmbătrânire a celulelor din corpul tău.

4. Câștigătoarea Bravo, ai stil Celebrities 2020 este Alexandra Ungureanu! A plecat cu premiul de 100.000 lei .

Câștigătoarea Bravo, ai stil Celebrities 2020 este Alexandra Ungureanu, potrivit deciziei luate de telespectatori prin SMS.
Marea câștigătoarea Bravo, ai stil Celebrities este Alexandra Ungureanu! Lupta dintre Theo Rose și Ungureanu a fost una extrem de strânsă. Cele două s-au aflat la un moment dat la egalitate, însă în final Alexandra a trecut pe primul loc cu 50,3% din voturile telespectatorilor.

5. Ce i-a spus Arsenie Boca lui Ceaușescu când dictatorul l-a întrebat: „Popo, când am să mor?”

Unul dintre cei mai respectați și iubiți români din toate timpurile a fost, cu siguranță, părintele Arsenie Boca. La polul opus este dictatorul Nicolae Ceaușescu, un ateu convins, cel care a fost extrem de urât de către popor. Cei doi s-au întâlnit o singură dată. A fost suficient pentru ca părintele să-i prezică dictatorului o moarte cumplită și pentru ca „Cel mai iubit fiu al poporului” să nu vrea să-l mai vadă vreodată.„Prin anii ’80, Părintele Arsenie a fost dus şi la Ceauşescu, care l-a întrebat: ‘Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii, când am să mor?’.   Şi Arsenie i-a spus: ‘Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi’.
Ceauşeştii nu au crezut şi i-au spus maiorului care-l adusese pe preot să-l ia din fața lor şi să nu-l mai vadă niciodată”, a povestit Zoe Dăian.

6. Primul aparat de plasmafereză din Cluj, instalat la Centrul de Transfuzii Sanguine, funcţional din 21 decembrie

Aparatul de plasmafereză instalat la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Cluj-Napocaca a fost primit în urma unei donații. Acesta este primul aparat de acest gen din județul Cluj.
  Aparatul de plasmafereză care lipsea de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Cluj-Napoca a fost instalat și va deveni operațional, cel mai probabil, în 21 decembrie.

7. „Angajatorii ar trebui să le deconteze celor care lucrează de acasă o parte din chirie și utilități”

„În opinia mea, angajatorul trebuie să plătească angajatului care lucrează de acasă o parte din chirie, o parte din facturile la utilităţi, pentru că în contractul individual de muncă se spune foarte clar că angajatul pune la dispoziţie doar capacitatea de muncă. În acest moment, am pe rolul Tribunalului Bucureşti un dosar în care un angajat cere suportarea cheltuielilor de întreţinere, precum şi a ratei la bancă“, a declarat Gîlcă în cadrul unei emisiuni.

8. Palatul secret al lui Putin, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham. Ar fi costat aproape 300 milioane de dolari

Vladimir Putin ar trăi, în secret, ca un rege, iar și mai recent ar fi adăugat un alt palat impresionant, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, la colecția sa de proprietăți și la averea sa impresionantă de miliarde de dolari, conform unui ziar rusesc citat de news.com.au și alte publicații occidentale.

Vladimir Putin și-ar fi îmbogățit imperiul imobiliar cu un nou palat impresionant, în valoare de peste 270 de milioane de dolari, construit la marginea Moscovei. Conform informațiilor care circulă în presa rusă, citate de publicația Sobesednik, Putin ar fi, în secret, unul dintre cei mai bogați oameni din lume.Palatul a fost construit într-o zonă exclusivistă a miliardarilor din MoscovaImpunătorul palat a fost construit într-o zonă exclusivistă cunoscută drept „cartierul miliardarilor”. Liderul autoritar de la Moscova ar avea o avere de peste 216 de miliarde de dolari. Criticii săi spun că a acumulat această avere de când a devenit președintele Rusiei și că deține flote întregi de iahturi, mași și că are palate construite în secret peste tot în țară.

Cea mai nouă reședință a președintelui rus ar fi construită pe o suprafață de 37,7 kilometri pătrați, de două ori mai mare decât cea a Palatului Buckingham. Palatul în stil clasic a fost deținut de o companie denumită „Properietatea-V”, pe perioada construcției. Se spune că „V”-ul din nume vine de la „Vladimir”. În prezent, reședința apare ca și cum ar fi deținută de statul rus. 

9. România e vie! Peste 5.000 de turiști la schi și snowboard în stațiunea Straja, cozi mari la instalații

Peste 5.000 de turiști au venit în stațiunea montană Straja din județul Hunedoara în acest week-end, potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, citat de Ziarul Exclusiv.

Pârtiile de schi din Straja au cea mai mare lungime din țară, iar în acest week-end turiștii au stat zeci de minute la coadă la instalațiile din stațiune.Staţiunea Straja are 12 pârtii de schi, cu o lungime totală de 26 km. Pe 20 km funcționează și instalații de zăpadă artificială. Fiecare pârtie este echipată cu instalaţie de transport pe cablu, iar cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă.

10. Românii sunt conservatori cu investiţiile lor, însă generaţiile mai tinere vor să exploreze pieţele financiare

Conform unui nou studiu realizat la comanda eToro, o platformă de investiţii globală cu active multiple, românii din generaţiile mai tinere au un apetit mai mare de a investi pe pieţele financiare, spre deosebire de majoritatea populaţieicare nu face acest lucru în prezent.
Lucrurile însă par să se schimbe, datorită apariţiei din ultimii ani a noilor tehnologii care uşurează accesul la pieţele financiare globale. Deja, 26% din respondenţi au declarat că folosesc în prezent platforme online de tranzacţionare, aceştia citând ca motiv posibilitatea de a-şi administra propriile portofolii şi viteza şi simplitatea de utilizare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *