Ștefania Mărăcineanu, pionier al cercetărilor în radioactivitate și ploaie artificială

Ștefania Mărăcineanu (n. 18/30 iunie 1882, București – d. 15 august 1944, București) a fost o chimistă și fiziciană română de renume internațional, cunoscută pentru cercetările sale în domeniul radioactivității, în special pentru formularea unor teorii despre radioactivitatea artificială și despre declanșarea artificială a ploii.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștefania_Mărăcineanu#/media/Fișier:Stefania_Maracineanu1913.jpg

S-a născut la București într-o familie modestă și a avut o copilărie dificilă, pe care a evitat să o comenteze ulterior. A urmat Liceul „Elena Doamna” din București, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Științe Fizico-Chimice, pe care a absolvit-o în 1910. După finalizarea studiilor, a predat la Școala Centrală din București, o instituție dedicată educației fetelor.

În 1922, datorită unei burse, a plecat la Paris pentru a urma cursurile de radioactivitate susținute de Marie Curie la Institutul Radiului. În 1924 și-a susținut teza de doctorat la Universitatea Sorbona, cu titlul Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux, pentru care a obținut calificativul Très Honorable.

În timpul cercetărilor asupra poloniului, a observat un fenomen neobișnuit: timpul de înjumătățire al acestuia părea influențat de materialul suport. A propus ideea că particulele alfa emise de poloniu pot induce radioactivitate în materialele pe care este depozitat – o concluzie ce anticipa noțiunea de radioactivitate artificială.

În 1930 s-a întors în România și a colaborat cu profesorul Dimitrie Bungențianu la Universitatea din București. Cu resurse proprii, a înființat primul Laborator de Radioactivitate din țară. A continuat cercetările experimentale alături de Bungențianu și Nicolae Vasilescu-Karpen, dezvoltând o metodă de declanșare artificială a ploii prin dispersarea de săruri radioactive în atmosferă.

În 1935, Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității artificiale a fost acordat soților Irène și Frédéric Joliot-Curie. Ștefania Mărăcineanu a afirmat public că Irene Joliot-Curie utilizase observații din cercetările sale fără a o menționa, exprimându-și dezamăgirea că nu i-a fost recunoscută contribuția.

A fost numită membru corespondent al Academiei de Științe din România pe 21 decembrie 1937.

Pe lângă cercetările aplicate, Mărăcineanu a investigat și posibilele relații dintre radioactivitate și fenomene meteorologice și geofizice. A lansat ipoteze privind influența razelor solare sau a apei de ploaie asupra comportamentului radioactiv al unor substanțe. De asemenea, a studiat posibilele legături dintre cutremure și precipitații. Astfel de teorii au fost privite cu reținere de comunitatea științifică a vremii, contribuind, cel mai probabil, la izolarea sa de grupul de cercetători de la laboratorul Curie.

S-a îmbolnăvit de cancer, boală atribuită expunerii îndelungate la radiații. A murit la 15 august 1944, în București. Deși a fost ignorată o vreme în România, este astăzi recunoscută ca una dintre femeile-savant care au marcat începuturile cercetării moderne în fizica nucleară.

Printre lucrările sale științifice importante se numără:

• Recherches sur la constante du polonium (teză de doctorat, Paris, 1924)
• Actions spéciales du Soleil sur la radioactivité du plomb et de l’uranium (Comptes Rendus, 1925)
• Radioactivitatea și constituția materiei (București, 1929)
• Les substances radioactives sous l’effet du rayonnement solaire provoquent la pluie (București, 1930).