„Oameni care au fost”. Ştefan Zeletin, creatorul sintagmei „prin noi înșine”…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto:„Vor şti străinii toţi de noi, / Că-s sfinte cele ce-auzişi:/
Ţinem la datină morţiş!/ Răbdăm ocări de orice soi,/
Chiar ham de cal şi jug de boi,/ Dar vrem bacşiş!” –  Ştefan Zeletin , „Din ţara măgarilor. Însemnări” (1916)

Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, aș dori să v-aduc în amintire numele unui om care a marcat gândirea economică, sociologică și filosofică a vremii sale și care, din păcate, nu este atât de cunoscut pe cât ar merita de către „marele public”. Este vorba despre Ştefan Zeletin, un pseudonim al lui Ştefan Motăş, născut la 19 iunie 1882, la Burdusaci, judeţul Bacău și trecut la cele veșnice la 20 iulie1934, la Bucureşti), un eminent filosof, economist şi sociolog. Ştefan Zeletin  a fost unul dintre cele mai cunoscute nume ale liberalismului teoretic românesc interbelic. Prin toate argumentele sale Zeletin a demonstrat că singura cale pentru modernizarea României o reprezintă capitalismul, fiind vorba, în concepția sa, de un capitalism autentic, care nu se poate construi decât de o burghezie naţională în strânsă legătură cu burghezia europeană. Zeletin accentua, printre altele, faptul că, pentru aceasta, este nevoie de un partid liberal puternic şi de o doctrină care să inspire o guvernare luminată. „Greu la deal cu boii mici!”. Asta n-o zicea el, ci înțelepciunea populară perenă! Relativ recent, de mai mult de circa două luni am tot menționat una dintre cărțile sale în demersurile mele publicistice aici, la „Jurnal de Brașov”. Este vorba despre o carte pe care v-o recomand călduros s-o citiți, pentru că este o mare „felie” din viața țării în toamna anului 1916, felie „dezbrăcată” de glorii, triumfalisme și emfază și rămasă cu „viața reală” de pe un front aflat într-o debandadă vecină cu haosul. Este vorba despre o carte interesantă și inspirată din realitățile dure ale anului 1916, carte apărută anul acesta, la Editura Humanitas. Titlul acesteia este „Retragerea. Povestea unui dezastru, Octombrie-Decembrie 1916” de Ștefan Zeletin.

Ștefan Zeletin a participat ca ofițer în campaniile din al doilea război balcanic (1913) și primul război mondial (1916–1918), luând parte, printre altele, la bătălia de la Oituz și primind mai multe decorații pentru bravură. Volumul său „Retragerea…”, publicat în 1926, descrie în termeni critici defensiva României în nordul Munteniei, în toamna anului 1916. Puteți comanda cartea de la acest link https://www.libris.ro/retragerea-povestea-unui-dezastru-HUM978-973-50-7515-6–p29119608.html?afid=uszkai&utm_source=afiliere_interna&utm_medium=uszkai&utm_campaign=afiint .

Firește, nu am să fac aici o recenzie a acestei cărți pentru că nu acesta este rolul rândurilor mele de azi, dar nu pot să nu reamintesc cele spuse în prefața cărții menționate anterior de către Sorin Cristescu, cel care a îngrijit ediția cărții din acest an. Acesta spune că: „Memoriile lui Ștefan Zeletin sunt un rechizitoriu dur la adresa pregătirii precare a armatei în toamna anului 1916, odată cu intrarea României in război. Prea puține au fost vocile care să treacă peste tendința eroizantă și să aiba curajul, la fel ca Zeletin, de a descrie incompetența autorităților civile și militare, debandada în care s-a facut retragerea trupelor, după entuziasmul intrării în Transilvania. Cu atât mai sfâșietoare sunt paginile în care autorul descrie prăbușirea moralului soldaților, disperarea lor care-i împingea să se predea inamicului, precum și tragedia populației pornite în refugiu înspre Moldova. Cartea aceasta rămâne una dintre cele mai zguduitoare și autentice mărturii – povestea unui filozof-ofițer captiv într-un dezastru de altfel previzibil.” Citiți-o, că merită!

Pseudonimul lui Ştefan Motăş vine de la pârâul Zeletin care traversează satul său natal. Ştefan  s-a născut într-o familie numeroasă de ţărani răzeşi înstăriţi. Dintr-o lucrare publicată de C.D. Zeletin, un poet, eseist, traducător, profesor doctor, medic și biofizician român, născut tot la Burdusaci și care și-a ales, după modelul lui Ștefan, același pseudonim de Zeletin, aflăm că mama sa Catinca Motăş, născută Chiriac, era fiica micului boier Ştefanache Chiriac din satul Ursa (aflat la șase km de Burdusaci), de obârşie grecească, fiind și subprefect al ocolului Zeletin. Cartea despre care spuneam se intitulează „Ștefan Zeletin: contribuții documentare”, apărută la Editura Corgal Press în anul 2002. În menționarea lui C.D. Zeletin, despre originea sa maternă, Ştefan Zeletin avea să scrie: „Sângele elenic, pe care nu fără fior îl ştiu pulsând în vinele mele, mi-a creat sălaşul sufletesc în templul uman al filozofiei romantice germane, ea însăşi plămădită în spiritul şi temeliile elenismului”. Mama sa, Catinca Chiriac, a fost căsătorită cu postelnicul Dumitrache Motăş, care încetase din viaţă cu 16 ani înainte de a se naşte viitorul sociolog despre care pomenim azi câte ceva. Conform celor scrise de C. D. Zeletin, chestiunea paternităţii „poate fi pusă astăzi, când protagoniştii acestei istorii neguroase, pe care filozoful o ocolea, au trecut de multă vreme în lumea umbrelor, astfel că discreţia, cuvenită până acum, îsi pierde temeiul. Puţinii contemporani ce i-am cunoscut vorbeau despre Ştefan Zeletin ca despre o fiinţă reţinută şi tainică în toate privinţele, dar mai ales în aceea a confesiunilor privitoare la familie. Discreţia lui era pusă pe seama firii de taciturn şi de om singuratic. Rezerva sa era datorată însă faptului că se ştia bastard. Însăşi adaptarea unui pseudonim, când numele Motăş era şi vechi şi cunoscut, măsoară distanţa ce ţinea s-o ia faţă de numele lui Dumitrache Motăş. În monografia pe care i-o închină postum, Cezar Papacostea ocoleşte cu delicateţe această chestiune. N-o ocolesc însă nici Valeriu D. Bădiceanu, nici Dr. Dumitru Mureşan în monografiile lor, oferind însă informaţii eronate. Mărturii contemporane şi de familie au menţinut ştirea după care tatăl real al lui Ştefan Zeletin ar fi fost Neculache Brăescu, răzeş înstărit şi primar al Burdusacilor, ce avea şi alţi copii din flori”.Oricine i-ar fi fost tatăl real, după studiile primare, Ștefan a urmat studiile liceale la Liceul Naţional din Iaşi, la liceul Roşca-Codreanu din Bârlad, absolvit în 1902 şi la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi, absolvită în 1906. Ştefan Zeletin şi-a susţinut doctoratul în anul 1912, la Universitatea din Erlangen, cu o teză intitulată „Idealismul personal faţă de idealismul absolut în filozofia engleză contemporană”, sub îndrumarea profesorului Richard Falckenberg. Unele surse menționează ca 1914 ca an al absolvirii studiilor doctorale.

În cartea lui C.D. Zeletin sunt menționate documentele din arhiva Universităţii din Erlangen, între care un Curriculum vitae care lămureşte cu precizie succesiunea studiilor sale, efectuate la Universitatea din Berlin (1907-1908), la Sorbona (1909-1910), la Leipzig (1910), din nou la Berlin (1910-1911) şi apoi la Erlangen (1911). De asemenea, a frecventat chiar și câteva cursuri la Universitatea din Oxford. A participat direct la luptele de pe frontul Primului Război Mondial şi a funcţionat ulterior ca profesor la Liceele „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad (1909- 1920) şi „Mihai Viteazul” din Bucureşti (1920-1927), iar apoi, până la moartea sa timpurie (Bucureşti, 20 iulie 1934), ca profesor universitar, la facultatea din Iaşi al cărei student fusese, la Catedra de Introducere în filosofie şi istoria filosofiei vechi şi medievale (din 1927 a fost şeful acestei catedre). Ştefan Zeletin a colaborat la 19 reviste, printre care: „Ideea europeană”, Cronica Moldovei”, „Convorbiri literare”, „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, „Independenţa economică”, „Dreptatea socială”, „Revista de filosofie”, „Plutus”, „Viitorul”, „Revista română”, „Viaţa românească”, „Revista critică”, Minerva”, „Pasul vremii”, „Năzuinţa românească”, „Pasiuni agrare şi sociale”, „Îndreptarea”, „Utopia”, „Ţara noastră” ş.a. Principalele sale lucrări sunt , după cum urmează:

1. sociologice: „Burghezia română. Originea şi rolul ei istoric” (Bucureşti, 1925), „Istoria socială” (Bucureşti, 1925); „Neoliberalismul” (Bucureşti, 1927); 2. economice: „Economie politică şi instrucţie civică pentru clasa a VIII-a de liceu, cu noţiuni de drept administrativ de Iuliu Pascu”;
2. filosofice: „Evanghelia naturii” (Iaşi, 1915); „Sextus Empiricus, scurtă expunere a filosofiei sceptice” (Bucureşti, 1923); „Nirvana. Gânduri despre lume şi viaţă” (Bucureşti, 1928).
3. alte scrieri, în principal cu conţinut literar şi pedagogic: „Din Ţara Măgarilor, însemnări” (Bucureşti, 1916), „Retragerea” (Bucureşti, 1926) – memorii de război, „Naţionalizarea şcoalei” (Bucureşti, 1926).

Opera lui Ştefan Zeletin a fost apreciată de mari personalităţi ale culturii şi gândirii noastre, precum: G. Călinescu, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, I. Petrovici, C. Rădulescu-Motru, T. Vianu, precum şi de Paul E. Michelson, de la Huntington College, SUA.

Cea mai amplă, documentată şi pertinentă prezentare i-a făcut-o Cezar Papacostea în lucrarea „Ştefan Zeletin. Viaţa şi opera lui”, Editura autorului, Bucureşti, 1935, 70 pagini. Acesta spunea:„Omul Zeletin a fost un intelectual fin, de mare forţă spirituală, ale cărei analize şi idei sunt şi astăzi perene şi importante pentru un studiu atent şi avansat în domeniile respective.” Prea multe date biografice nu am să vă mai menționez despre „eroul” meu de azi, dar voi aminti și doresc să subliniez că Ștefan Zeletin s-a afirmat și a rămas în cultura română cu precădere în urma ideilor prezentate în cartea sa despre originea și sensul istoric al burgheziei române. Merită amintit că această carte a apărut în perioada interbelică, în anul 1925, perioadă în care curentele de gândire tradiționaliste sau autohtoniste care contestă modernizarea României în numele „efectelor sale sociale perverse” ocupă un loc tot mai important pe scena publică. Este deja istorie faptul că aceste curente de gândire aau devenit primul adversar al lui Ștefan Zeletin, cel care încearcă să demonstreze că felul în care s-a constituit capitalismul și burghezia românească nu diferă cu nimic de felul în care aceste realități au apărut în alte părți, în special în Europa occidentală. De fapt, Zeletin încerca să demonstreze că „anomaliile respective” sunt efectele inerente ale instaurării capitalismului în orice parte a globului, iar din acest punct de vedere cazul românesc nu este cu nimic excepțional, ci se înscrie în trendul firesc al evoluției societății umane. Având suficiente argumente în acest sens, Ștefan Zeletin a combătut „cultura critică” inaugurată de junimiști și a pledat pentru vocația europeană a României. Ca atare, Ștefan Zeletin, alături de Eugen Lovinescu,  a devenit unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului pro-occidental și pro-european din perioada interbelică, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care Ștefan Zeletin a fost reeditat și comentat, pe bună dreptate, imediat după căderea comunismului, în principal în mediile sociologice și filosofice. Privit din  perspectivă politică,  având în vedere că partidul politic care s-a identificat cel mai mult cu modernizarea României a fost Partidul Național Liberal, Ștefan Zeletin a fost văzut și ca autorul care, prin demersul său, a legitimat cel mai mult ideologia liberală, chiar dacă în cele din urmă a ales să se înscrie în alt partid. Oricum l-am privi de azi, Ștefan Zeletin este reprezentantul liberalismului românesc clasic. În lucrarea sa despre care aminteam, intitulată „Burghezia română, originea şi rolul ei istoric”  din 1925 a luat atitudine, de pe poziţiile burgheziei, împotriva punctelor de vedere agrariene, tradiţionaliste, demonstrând necesitatea obiectivă a evoluţiei României spre o civilizaţie industrială. Dacă citim atent cele scrise, vom vedea că multe-s valabile și azi din cele scrise pe atunci!

Ștefan Zeletin a întreprins în carte o investigaţie cuprinzătoare a cauzelor care au determinat dezvoltarea României moderne și a legat acest proces de introducerea capitalismului de tip occidental în Principatele Române, considerând revoluţia de la 1848 şi Constituţia din 1866 drept repere fundamentale care i-au asigurat supravieţuirea. Mai concret,Ştefan Zeletin afirma: „Viitorul nostru este legat de această chestiune vitală pentru noi: ne trebuie o mare industrie”. El considera că România întrunea toate condiţiile necesare industrializării: resurse de materii prime, specialişti, capital, forţă de muncă, piaţă internă. Omul era un vizionar, dar urmașii nu l-au înțeles și n-o fac nici azi! Între doctrinarii politici români, Ştefan Zeletin este cunoscut ca principalul doctrinar liberal. Practic, opera sa fundamentală, „Neoliberalismul” este un îndrumar teoretic şi practic pentru orice guvernare liberală.Mă îndoiesc că și pentru cea de azi, din prezentul mioritic! De asemenea, acestă operă a pus bazele unui nou curent politico-economic în România interbelică. Alături de Vintilă I. C. Brătianu, a pus bazele doctrinei economice a Partidului Naţional Liberal în perioada interbelică, doctrină ce avea în centrul său concepţia brătienistă „prin noi înşine”, ca singură cale de progres a României. Totodată, Ștefan Zeletin a accentuat legătura directă dintre industrializare şi modernizarea generală a ţării şi dintre industrializare şi consolidarea independenţei naţionale. Nu-ți trebuie prea multă știință de carte ca să vezi câtă dreptate a avut și are, în continuare! Ștefan Zeletin îşi caracterizează doctrina pe care o promova astfel: „Am numit această doctrină neoliberalism, căci politica intervenţionistă este tocmai ceea ce caracterizează în timpul de faţă liberalismul nou, neoliberalismul, burgheziei europene în opunere cu vechiul liberalism clasic….noul liberalism intervine energic, spre a împăca conflicte, a armoniza interese, a alina suferinţe – scurt, spre a organiza. Organizarea este flamura sub care militează liberalismul nou al zilelor noastre.”

Istoria a consemnat faptul că neoliberalismul şi concepţia „prin noi înşine” au stat la baza guvernărilor liberale din cele două decenii interbelice. Mă întristează prezentul, cu necunoscătorii într-ale strămoșilor politici! Vorbeam, acum ceva timp, cu un cunoscut politician liberal din prezent (dacă se poate numi liberalism ceea ce avem azi pe eșichierul politic…) și îmi aduc aminte ce gogorițe spunea despre acel „prin noi înșine” interbelic, neavând habar de la cine se trage sintagma! „E grele” cu cărțile, nenea politicianu’! Și nu, nu e vorba despre Ciucă „al nostru”, pe care-l cunosc de mai mulți anișori și l-am mai menționat prin articolele mele și care are treabă cu liberalismul cam cum mă pricep eu la pilotarea Stației Spațiale Internaționale, ci despre cu totul altcineva, cu „sânge” politic liberal și nu, neapărat, „portocaliu”. Ștefan Zeletin a susţinut „un punct de vedere clar determinist în sociologie, într-o perioadă în care teoria idealist-eclectică a factorilor predomina în literatura sociologică românească, şi a recunoscut, în opoziţie cu concepţiile conservatoare, faptul că organismele suprastructurale burgheze sunt produsul necesar al transformărilor social-economice”. Știu, sună prețios, dar asta spun sociologii, nu eu! Ștefan Zeletin a afirmat permanent rolul permanent progresist al burgheziei, a justificat procesul de „spoliere a maselor ţărăneşti” ca „izvor necesar al acumulării capitaliste”. A condamnat în scrierile sale socialismul, susţinând capacitatea de perfecţionare a capitalismului şi posibilitatea transformării lui pe baze neoliberale (în lucrarea sa „Neoliberalismul” apărută în1927). Ştefan Zeletin afirma, printre multe altele: „Soarta ţării se identifică cu soarta burgheziei naţionale…problemele care se ridică României în faza ei de actuală dezvoltare sunt de natură revoluţionară burgheză, nu revoluţionară proletară.” Într-o altă „față” a sa, cea de filosof, prin studiile sale de filosofie, Ștefan Zeletin a dezvoltat opinii idealiste, spiritualiste (cum ar fi cele relevate în „Evanghelia naturii”, vol I, 1915; „Gânduri despre lume şi viaţă”, apărută în1928).

Ştefan Zeletin, creatorul sintagmei „prin noi înșine”…

Înspre finalul rândurilor de azi, cum am putea caracteriza opera lui Ştefan Zeletin mai bine decât a făcut-o chiar el? Iată aceste cuvinte desprinse din scrisoarea sa către revista „Ideea Europeană”: „Sunt câţiva ani de când mi s-a pus pe frunte stigmatul de gânditor materialist… N-aş spune adevărul, dacă aş pretinde că asemenea legendă, întreţinută cu vădită intenţie de discreditare, nu mi-a pricinuit unele momente de nervozitate. Dar am lăsat lucrurile, ştiind că odată legenda se va distruge singură…Adevărul e că cercetările mele sociale intră în cadrul unui întreg complex de gândire şi alcătuiesc o simplă celulă în tot acest tot. Am fost şi sunt în filosofie un incorigibil romantic: un romantic din temperament, nu din capriciile lecturii; din harul naturii, nu din acel al cărţilor. Sângele elinic, pe care nu fără fiori îl ştiu pulsând în vinele mele, mi-a creat sălaşul sufletesc în templul uman al filosofiei romantice germane, ea însăşi plămădită în spiritul ei pe temeliile elenismului…În cadrul acestui determinism spiritual al universului, determinismul social, pe care-la aplic, este o simplă parte întregitoare. E drept că am intrat în panteonul idealismului romantic pe portiţa materialismului marxist, el însuşi clădit pe miezul sufletesc romantic al evoluţiei continue…

Ştefan Zeletin, creatorul sintagmei „prin noi înșine”…

Orice nou an, pe care mi-l absoarbe ducere acestor la ultimele lor concluzii, îmi pare un adevărat furt, asupra operei de gândire care mă aşteaptă, despre care nam pierdut încrederea că se va naşte, va nimeri calea către suflete şi va restabilia devărul. Până atunci însă, iată-mă ajuns în publicistica noastră, din gânditor spiritualist romantic, un economist marxist, ba chiar şi un grosolan filosof materialist. Când mă gândesc bine, mi se pare că nu am meritat această soartă”. La moartea sa, Ion Petrovici scria:„Un om deosebit şi eminent , despre care astăzi s-a vorbit cu mult mai puţin decât o să se vorbească mâine.” Nu avea să fie chiar aşa căci au urmat ani de tăcere până la centenarul naşterii sale, marcat printr-o serie de articole apărute în revistele de cultură şi abia după 1990 i-au fost editate principalele lucrări.

Ştefan Zeletin, creatorul sintagmei „prin noi înșine”…

Vă mulțumesc pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Mureşan, Dumitru – „Concepţia economică a lui Ştefan Zeletin”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975

C.D. Zeletin, „Ștefan Zeletin: contribuții documentare”, Editura Corgal Press , 2002.

http://150.uaic.ro/personalitati/filosofie-si-stiinte-social-politice/stefan-zeletin/

http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/henri/12.htm

https://www.academia.edu/8951161/Elemente_de_sociologie_mondialista_la_Stefan_Zeletin

https://apcrc.ro/stefan-zeletin-si-capitalismul-de-stat/

https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/o_carte_despre_tefan_zeletin

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/%C5%9Etefan_Zeletin