Ștefan Octavian Iosif, poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români

Ștefan Octavian Iosif s-a născut pe 11 octombrie 1875, la Brașov, fiind al cincilea copil al familiei. Tatăl său, Ștefan Iosif, era profesor de greacă și germană la liceul românesc din Brașov și licențiat în filologie la Leipzig, ocupând funcția de director al liceului între 1878 și 1889. Mama sa, Paraschiva Mihălțeanu, fiică de preot și nepoată a profesorului și literatului G. Munteanu, avea o moștenire culturală bogată, unchiul ei fiind primul traducător al operei Suferințele tânărului Werther în limba română.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Octavian_Iosif#/media/Fi%C8%99ier:%C8%98tefan_Octavian_Iosif.jpg

În 1881, Ștefan Octavian Iosif a fost înscris la o școală de fete din apropierea casei, petrecându-și timpul liber în natură, în pădurile de la Tâmpa. Un an mai târziu, a asistat la reprezentația operetei Crai nou de Ciprian Porumbescu, care l-a impresionat profund. Aceasta datorită faptului că tatăl său, director al școlii de muzică din Brașov, îi oferise acces la repetiții, cultivând astfel în el pasiunea pentru teatru.

În 1885, a fost înscris la „Gimnaziul mare public român”, unde s-a familiarizat cu limbile latină, franceză și maghiară, o pregătire care avea să-i fie de folos în cariera de traducător. În 1888, a publicat prima sa poezie, dedicată lui Mihai Viteazul, în culegerea Povești ardelenești.

În 1889, familia Iosif s-a mutat la Sibiu, iar din cauza lipsei unei școli românești adecvate, Ștefan a fost înscris la un liceu maghiar. În această perioadă, a început să compună versuri melancolice și schițe literare. Împreună cu colegii săi, a fondat o societate literară unde se citeau operele scriitorilor români, în special Mihai Eminescu.

În 1891, familia s-a mutat la Turnu-Măgurele, iar Iosif a fost înscris la liceul particular „Lumina” din București. În anii următori, a publicat poezii în diverse reviste, iar în 1893 a devenit colaborator la revista Viața, condusă de Alexandru Vlahuță și A. Urechia.

După ce și-a luat bacalaureatul în 1895, Iosif s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din București, dar nu a frecventat cursurile și nu s-a prezentat la examene. În această perioadă, a colaborat intens cu reviste literare și a lucrat ca secretar al lui I. L. Caragiale, ceea ce l-a introdus într-o atmosferă literară favorabilă.

Primul său volum de poezii originale, Versuri, a apărut în 1897, iar în 1900, aflându-se la Paris, Iosif a menținut legături strânse cu românii din exil și a colaborat la revistele literare din țară. În 1901, i-a apărut volumul Patriarhale, iar un an mai târziu, volumul Poezii a fost distins cu medalia „Bene Merenti”.

În 1904, Iosif s-a căsătorit cu Natalia Negru, iar în 1905 s-a născut fiica lor, Corina, care avea să inspire numeroase poezii de leagăn. Cariera sa literară a continuat în colaborare cu Dimitrie Anghel, alături de care a publicat traduceri și poezii semnate sub pseudonimul comun „A. Mirea”.

În 1910, relațiile intime dintre Dimitrie Anghel și Natalia Negru au dus la despărțirea lui Iosif de soția sa, punând astfel capăt și colaborării literare dintre cei doi prieteni. În 1913, sănătatea poetului s-a deteriorat, iar pe 22 iunie, Ștefan Octavian Iosif a murit la spitalul Colțea din București. A fost înmormântat a doua zi la cimitirul Bellu, lăsând în urma sa o moștenire literară remarcabilă.

Sursa: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_stefan_octavian_iosif.htm