Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Ştefan Emilian, arhitect, profesor și bun român… de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on august 10, 2023
Motto: „Dacă vrei să te înveți, învață pe alții.”- Marcus Tullius Cicero
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Dacă pașii vă poartă prin „urbea de sub Tâmpa” și vă plimbați prin orașul vechi aproape sigur veți întâlni, în drum spre Scheii Brașovului, clădirea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, o instituție de învățământ liceal deosebit de cunoscută și apreciată încă de la înființarea sa de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Clădirea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, primul gimnaziu românesc din Braşov, aprobat de autoritățile habsburgice destul de greu, a fost construită între anii 1851 şi 1856, după planurile arhitectului Ştefan Emilian, piatra de temelie fiind așezată în prezenţa Mitropolitului Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei, Andrei Şaguna (1809-1873). Pentru cine a văzut clădirea, nu trebuie să accentuez prea mult faptul că această construcţie este reprezentativă pentru arhitectura neoclasică de pe teritoriul României de astăzi. Acest liceu a fost, de-a lungul timpului o prestigioasă instituție de învățământ, de care se leagă numele unor personalități remarcabile ale intelectualității românești. Dar nu despre aceste personalități aș dori să „măcinăm” azi câte ceva, ci aș dori să „telegrafiem” câteva date despre cel care a fost arhitectul care a dat formă acestei clădiri. Nu sunt extrem de multe date în sursele „găsibile” pe internet, dar încerc să vă ofer o scurtă idee despre cel care a fost Ștefan Emilian. Acesta a fost, pe scurt, arhitect și profesor de Catedra de Geometrie descriptivă și perspectivă liniară a Universității din Iași. Astăzi, de câțiva ani încoace, undeva prin partea estică a Brașovului, o stradă situată în apropierea arealului fostei Uzine Rulmentul și în relativa apropiere a mall-ului Coresi Shopping Resort, poartă numele de „Strada Ștefan Emilian”.
Ștefan Emilian s-a născut la data de 8 august1819, în astăzi vestita comună Bonțida, cea cu Electric Castle-ul de azi și a fost, la vremea sa, un vrednic și priceput arhitect, dar și profesor de Catedra de Geometrie descriptivă și perspectivă liniară a Universității din Iași. Sursele care ne zic una-alta despre viața sa ne spun că și-a petrecut copilăria în localitatea natală Bonţida şi a urmat perioada școlară a vieții sale la Sibiu, ulterior, ca majoritatea „intelighenției” ardelenești, a studiat la universitatea de la Viena, a avut, apoi, o perioadă a vieții în care a activat ca profesor la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, cel căruia îi făcuse clădirea şi apoi s-a mutat la Iaşi, unde s-a stabilit definitiv în anul 1858 şi a trăit până la sfârşitul vieţii profesând în calitate de profesor universitar. Cum aminteam anterior, s-a născut în 8 august 1819 la Bonţida, la botez i s-a „dat pruncului numele de Nechita, naşa de botez s-a numit Maria, preotul care l-a botezat s-a numit Popa Grigore şi a fost uns cu sfântul mir. Nu a fost oltuit de vărsat (vaccinat) din pricina părinţilor şi doftorului”. În registrul „botezaţilor” consemnarea acestui eveniment a fost înscrisă la rubrica „botezaţiloru” cu litere chirilice, la religia ortodoxă. Ștefan Emilian a intrat ca bursier la „Orfelinatul Terezianum” din Sibiu, perioadă în care a purtat numele de Kertész István , pentru că așa l-au înscris cei de acolo și numai aşa a putut urma gimnaziul „Terezianum”, rezervat numai copiilor de religie romano-catolică. Numele şi prenumele de Ştefan Emilian ca identitate publică şi l-a luat în jurul anului 1841, înainte de a de înscrie la Universitatea Politehnică din Viena.
În perioada adolescenței, la Sibiu, a avut activităţi culturale cu formaţii româneşti. Apoi, între anii 1841 și 1845, a urmat cursurile Academiei Cezaro-Crăiești a Artelor Frumoase din Viena, de unde obține diploma de arhitect. Concomitent, ca să nu piardă timpul și pentru a-și potența capacitățile, a urmat și cursurile Politehnicii din Viena devenind și inginer. Se ştie faptul că, la Viena, Ştefan Emilian a urmat cursurile universitare tehnice, dar şi cursul de „armonie şi folclor”. Orizonturile sale erau destul de largi și a avut, ulterior, diverse preocupări: de arhitect, de pasionat de folclor şi de activ participant în viaţa culturală în Ardeal şi apoi la Iaşi. Cursurile universitare urmate la Viena le-a absolvit ca arhitect și inginer în anul 1845, după care s-a întors în Transilvania. A participat, alături de Simion Bărnuțiu, la Revoluţia de la 1848, organizând răsculaţii români să protesteze faţă de dominaţia străină. Firește că a fost urmărit de către autorități pentru participarea la Revoluţia de la 1848 și, în urma represiunii, este urmărit și nevoit să se refugieze, împreună cu alți prieteni, în Țara Românească. A revenit în Ardeal și în anul 1850 îl aflăm stabilit la Brașov, unde a activat pe mai multe planuri. Comunitatea românească brașoveană era în mare efervescență în a-și fonda și construi o școală românească, instituție inexistentă până atunci în Ardeal, cu sprijinul lui Andrei Șaguna Aici, la solicitarea unei comisii conduse de protopopul brașovean Ioan Popazu, a realizat proiectul clădirii gimnaziului românesc din Brașov, școală cunoscută în prezent sub numele de „Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Proiectul a fost conceput astfel încât să cuprindă o școală primară, patru clase de gimnaziu și două clase comerciale și tehnice. Ulterior, proiectul a fost a fost modificat, mărindu-se numărul claselor la douăzeci și o sală de festivități. Proiectul lui Ștefan Emilian a fost trimis la Viena lui Ion Maiorescu, care l-a litografiat în 500 de exemplare, în vederea obținerii de donații. Ștefan Emilian a fost, de asemenea, unul dintre primii profesori ai gimnaziului, predând disciplinele de desen și științe tehnice.
Aici, la Brașov, l-a avut ca elev, printre alții, pe Titu Maiorescu. O altă realizare a sa din perioada sa „brașoveană” o constituie proiectarea Fabricii de hârtie din Zărnești, clădiri care au rezistat timpului până recent. Timpul a trecut și în anul 1858 s-a mutat la Iași, fiind numit profesor de desen și geometrie descriptivă tocmai la Academia Mihăileană, post de dascăl pe care l-a ocupat până în anul 1860, atunci când a fost înființată Universitatea din Iași, la a cărei înființare a participat. Fusese chemat în 1858 la Iaşi de către caimacamul Konaki Vogoride. În anul1866, profesorul Ștefan Emilian a publicat lucrarea „Cursul de perspectivă liniară”, susţinută la Universitatea din Iaşi. Profesorul Ermil Pangratti de la Universitatea din Iaşi, care i-a fost elev şi apoi student la aceeași universitate, i-a preluatat cursul de geometrie descriptivă pe care-l preda acesta la Universitatea din Iaşi, curs pe care acesta l-a dus mai departe la Universitatea din Bucureşti, după ce Pangratti a ajuns în capitală. În societăţile culturale din Iaşi, care „clocoteau” de efervescența intelectuală a vremii sale, Ștefan Emilian a dezvoltat relaţii amicale cu mari personalităţi ale vremii. Merită să amintim câteva nume: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Miron Pompiliu, Titu Maiorescu și mulți alții. Ștefan Emilian era descris de membrii intelectualității ieșene ca un suflet generos şi iubitor de literatură românească, iar la casa lui din Iaşi au găsit prietenie, sprijin moral, dar şi material în vremuri nu tocmai ușoare mari oameni ai literelor ca Ion Creangă, Mihai Eminescu, Nicolae Beldicanu, Miron Pompiliu. Tot referitor la oamenii din jurul său, merită menționat că, la Universitatea din Iaşi, a fost în apropiate relaţii de prietenie cu familia lui Ştefan Micle, care era profesor de fizică şi chimie, soțul mai cunsocutei Veronica Micle, Ștefan Emilian având cu profesorul Micle, ardelean și el de origine, multiple colaborări pe teme didactice şi de viaţă literară în Iaşi, popularizând, în același timp, lecţii de fizică, chimie şi ştiinţe ale naturii.
L’Universite de Jassy
La Iaşi după 1858, ca lucrări de arhitectură puse în operă, Ştefan Emilian a proiectat vechea fabrică de hârtie, iar sub supravegherea sa a fost renovat Palatul Calimachi (actualmente acesta fiind sediul principal al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași), clădire achiziționată cu suma de 18.000 de galbeni de la Ruxandra Roznovanu și care a adăpostit Universitatea din Iași în primii săi ani de funcționare. Activitatea sa profesională a continuat cu proiectarea Institutului de Anatomie, cu Biserica lipovenească, cu Biserica „Sfântul Gheorghe” din Cimitirul „Eternitatea” din Iași, precum și cu biserica din Bosia (Ungheni), județul Iași, dar și cu mai multe clădiri particulare din Iaşi şi împrejurări.
Ștefan Emilian a mai adăugat realizărilor sale profesionale și faptul că a ridicat planul topografic al orașului Botoșani și al clădirilor mai importante din acest oraș și a mai fost și profesor la Școala Militară de Ofițeri (cât aceasta a funcționat la Iași până la contopirea cu cea din București) precum și la Școala Tehnică. Mai merită amintit despre viața sa și faptul că, prin primăvara anului 1899 a fost invitat la Sibiu să conceapă proiectul viitoarei Catedrale Mitropolitane Ortodoxe, dar în același an moartea a avut alte planuri cu el.Referitor la viața sa personală, merită amintit faptul că, în perioada Revoluției de la 1848 s-a căsătorit cu Ecaterina, de loc din Sibiu, soră fiind aceasta cu Ioan şi Mişu Popp, vestitul pictor brașovean, ultimul fiind profesor în Sibiu. După o perioadă de viață, a divorțat de prima sa soție, iar ce de-a doua soţie a sa a fost Cornelia cu care a avut trei copii: Valeriu Emilian, ajuns colonel de artilerie în oștirea română, Dumitru Emilian, un apreciat inginer de mine cu studi absolvite la „L’ecole superieure des mines du Paris” şi Celina Emilian care, având ca preocupări domeniul picturii, a absolvit Facultatea de Belle Artes de la Iaşi. Merită amintit, în acest context, faptul că Celina Emilian şi-a continuat apoi specializarea în arte frumoase la Paris, avându-l ca profesor pe marele sculptor francez Bourdelle Emile Antoine (1861-1929). Ştefan Emilian a fost un muzician amator perseverent și a publicat sub anonimat la Iaşi în 1866 „Istoricul renaşterii jocurilor (danţurilor) noaste naţionale, Romana şi Bătuta”. Cartea a fost difuzată în Ardeal de pictorul Mişu Popp, frate al primei sale soţii Ecaterina Popp, cu care a rămas în relații amicale. De altfel, pictorul Mişu Popp a fost cel care i-a făcut portretul lui Ştefan Emilian, portret care se păstrează la Muzeul „Astra” din Sibiu.
Ştefan Emilian s-a stins din viaţă în toamna anului 1899, la 17 noiembrie, la vârsta de optzeci de ani. La moartea acestuia, marele istoric A.D. Xenopol spunea, într-un discurs ales, asistenței şi studenţilor „să ne descoperim în faţa unui român patriot şi omului muncii”. După decesul său au ieșit la iveală diverse momente importante din activitatea lui publică și didactică, precum și prietenia sa cu cunoscuţi dascăli ardeleni cum au fost, de exemplu, Ştefan Micle și Ioan Popp. Detalii despre activitatea sa au fost scrise şi publicate în Anuarul Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov în al 75-lea an şcolar de către directorul de atunci al Liceului, Iosif Blaga. Conform celor descrise în respectivul Anuar de către Iosif Blaga, Ştefan Emilian avea o fire de artist şi era un bun cunoscător al muzicii ardeleneşti, al folclorului şi de „armonie”, răspândind muzica şi dansurile naţionale din Ardeal peste tot pe unde l-a dus viața. A colaborat cu Iacob Mureşianu, cu care a „pus umărul” la nașterea dansului românesc de salon Romana şi a compus dansul „Românul”, căruia în mod greşit i s-a spus ulterior „Căluşerul”.
Am să vă propun să adăstăm puțin pe nașterea acestui dans. Iacob Mureșianu, ca muzician talentat şi dansator apreciat, a considerat că intelectualitatea românească trăitoare în imperiu are datoria să creeze un joc de salon românesc în spiritul vremurilor mai noi. Astfel, Mureșianu cu sprijinul compozitorului (amator, dar deosebit de dedicat și priceput) Ştefan Emilian (care performa la Brașov ca profesor de desen, arhitect şi reputat pianist), precum și a maestrului coregraf Francisc Kamauf, dansul de salon a fost pregătit de către zece perechi de dansatori. Dansul ROMANA fost prezentat în premieră la o masă în aer liber în ziua de duminică 22 ianuarie 1850 cu denumirea de „Salt naţional”. Practic, după această „demonstrație” publică, Iacob Mureşianu a botezat suita coregrafică astfel născută drept coloana ROMANA. Practic, denumirea ROMANA reprezenta acronimul figurilor care compun dansul) și anume:
– „Rosa”, care reproduce jocul „Ardeleana”;
– „Octavia” (numită în unele părţi „Joc de doi) care înfăţişează o „Haţegană”;
– „Mureşana”, bazată pe jocul bănăţean „Pe picior”;
– „Augusta”, reprezentată de o „Învârtită”;
– „Nimfa”;
-„Amata”, mişcarea de final, asemănătoare cu „Braşoveanca”, dansul pe care-l cunoaște toată lumea astăzi.
Ulterior, ROMANA s-a dansat pentru prima oară în public, ca dans consacrat, în 31 ianuarie 1851, la un an distanță de la „demonstrație”, la deschiderea balului Reuniunii Femeilor Române din Braşov, reuniune organizată lșa acea vreme de Maria Nicolau, soacra lui Iacob Mureşianu. Din cauza autorităților austro-ungare deosebit de „vigilente” cu orice inițiativă de trezire națională românească, în primele trei decenii de existență, acest dans conceput de Iacob Mureşianu, pe partitura muzicală aranjată componistic de către arhitectul și profesorul Ştefan Emilian nu a putut fi publicat ca partitură și înregistrat ca atare, iar dansul propriu-zi s-a răspândit doar pe cale empirică, „după ureche”, din care cauză au rezultat multe improvizaţii ale dansului ROMANA.Relativ recent, acest dans a reînceput să fie, din nou, pus în valoare în Brașov. Poate nu atât de „apăsat” cât ar trebui să fie!
Mai merită amintit faptul că, așa cum s-a scris în Anuar, între anii 1848-1858, Ștefan Emilian a organizat și diverse reprezentaţii de teatru cu „diletanţi” din Ardeal prin mai multe localități, jucând îndeosebi piese de-ale lui Vasile Alecsandri, dar nu numai de-ale acestuia.Ca de fiecare dată, vă mulțumesc pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Ionel Maftei, „Ștefan Emilian” în „Personalități ieșene: Omagiu”, vol. I, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Iași, 1972
George Șt. Andonie, „Istoria matematicii în România”, vol. I, Editura Științifică, București, 1965,
http://turism.brasovcity.ro/index.php/trasee/detail_print/52
https://www.metacult.ro/architecture/istoria_arhitecturii.php?id=800&page=1
https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/stefan-emilian-matematician-si-arhitect/stefan-emilian-matematician-si-arhitect–217329879.html
https://transilvaniareporter.ro/analize/stefan-emilian-din-bontida-in-elita-iasiului/
https://ziare.com/ziare-iasi/stiri-actualitate/stefan-emilian-matematician-si-arhitect-6277198
