Ștefan Bârsănescu, pedagog, eseist și academician român

Ștefan Bârsănescu (n. 28 martie 1895 – d. 5 noiembrie 1984) a fost un remarcabil pedagog, eseist și academician român, membru corespondent al Academiei Române și al Asociațiilor Savanților Celebri din Chicago (SUA). Opera sa științifică cuprinde peste 30 de volume și mai mult de 500 de articole publicate atât în țară, cât și în străinătate.

Născut la 28 martie 1895 în Viperești, județul Buzău, Ștefan Bârsănescu a urmat școala primară în satul natal și studiile secundare la Buzău și la Seminarul „Sfântul Andrei” din Galați. În 1919, a obținut licența în Drept, iar în 1921, licența în Filosofie la Universitatea din Iași. Pentru a-și perfecționa pregătirea, a studiat la universități din Germania, unde a obținut titlul de doctor în 1925, cu teza „Emile Boutroux – viața, opera și filosofia sa”.

Cariera sa didactică a început în calitate de asistent la Catedra de Psihologie a Universității din Iași, iar ulterior a devenit director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași între 1926 și 1928. Începând din 1933, a devenit profesor la Catedra de Pedagogie a aceleași universități.

Contribuțiile sale științifice sunt semnificative în domeniul pedagogiei, cu lucrări de referință în pedagogia generală, istoria pedagogiei și epistemologia pedagogică. Printre lucrările sale importante se numără: „Pedagogia pentru școlile normale” (1932), „Didactica” (1935), „Unitatea pedagogiei contemporane ca știință” (1936) și „Istoria pedagogiei românești” (1941), lucrare care reprezintă prima sinteză completă a istoriei pedagogiei din România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștefan_Bârsănescu#/media/Fișier:Stefan_Barsanescu.jpg

Bârsănescu considera educația un act cultural fundamental, structurat în trei etape: receptarea valorilor culturale, trăirea acestora și crearea de noi valori culturale. De asemenea, sublinia importanța actului educativ, care implică dezvoltarea capacității de receptare, cultivarea idealurilor și crearea de valori.

În 1942, a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler cl. II pentru contribuțiile sale în domeniul literelor. În 1964, i s-a acordat titlul de Profesor Emerit al Republicii Populare Române, iar în 1965, Ordinul Muncii clasa I, pentru meritele sale deosebite în domeniul științific și didactic.

Distincții:

• Ordinul „Meritul Cultural” cl. II, pentru litere (23 septembrie 1942)
• Titlul de Profesor Emerit (18 august 1964) pentru activitate remarcabilă în cercetarea științifică și educația superioară
• Ordinul Muncii clasa I (9 aprilie 1965) pentru merite în domeniul științei și învățământului

Opera (selecție):

• Pedagogia pentru școlile normale (1932)
• Didactica (1935)
• Unitatea pedagogiei contemporane ca știință (1936)
• Tehnologia didactică (1939)
• Istoria pedagogiei românești (1941)
• Pedagogia practică (1946)
• Pedagogia agricolă (1946)
• Schola latina de la Cotnari (1957)
• Academia domnească din Iași, 1714-1821 (1962)
• Pagini nescrise din istoria culturii românești (1971)
• Educația, învățământul și gândirea pedagogică din România – dicționar cronologic (1978, în colaborare cu Florela Bârsănescu)
• Medalioane pentru pedagogia modelelor (1983)

În memoria sa, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași îi poartă numele.