Start la amenajarea parcului Mihai Eminescu
O nouă investiție a fost demarată acum câteva zile, de acest lucru urmând să se bucure locuitorii din zona Complex, dar și liceenii de la Eminescu.
Miercuri, 20 noiembrie, au demarat lucrările la parcul Mihai Eminescu,asta în condițiile în care pe 29 octombrie 2019 a fost semnat contractul de lucrări privind realizarea obiectivului de investiții.
Acesta are o valoare de circa 3,5 milioane lei. Banii provin de la bugetul local.
Acesta va avea o întindere de 29.000 metri pătrați, pe care vor fi amplasate locuri de joacă, de fitness, mese de șah, zone de ohihnă, un amfiteatru în aer liber și, evident, alei din pavaj decorativ, pe care se va pătrunde prin intermediul a patru intrări, din direcția străzilor perimetrale.
„Se vor planta arbori, arbuști, subarbuști, plante floricole perene și gazon. Practic, zona va fi transformată într-un parc în adevăratul sens al cuvântului, fiind prevăzut inclusiv cu zone de acces pentru persoanele cu dizabilități” a declarat primarul Dumitru Boroș.
Lucrările de amenajare a noului parc vor fi executate de SC Iasicon SA Iași și au un termen de finalizare de cel mult 36 de luni.
Jurnal FM 
