În perioada minivacanței de 1 Mai, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui desfășoară la nivelul județului activități de prevenire și informare
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 29, 2023
„Sunt inspector de specialitate Bogdan Valerica din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui.

specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui
În perioada minivacanței de 1 Mai, specialiștii Centrului vor desfășura la nivelul județului activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri în cadrul campaniei naționale „Consumul de droguri ne privește pe toți”. Acțiunile preventive vor fi centrate în principal în spațiile recreaționale aglomerate, care în aceste zile libere vor reprezenta atracții turistice: zonele turistice sau de agrement, evenimentele cu public numeros, festivaluri, concerte, cluburi, Zilele orașului. Pentru a petrece în siguranță vă recomandăm să manifestați prudență în relațiile cu persoanele necunoscute., să nu consumați din sticle desfăcute, să supravegheați prepararea băuturilor solicitate, să fiți atenți la prieteniile ocazionale și să nu dați curs conflictelor spontane. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le amintești a doua zi. Atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic. Nu trebuie să conduceți autoturisme dacă sunteți sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. De asemenea, vă reamintim că substanțele psihoactive acționează atât asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, modifică senzațiile și percepțiile, atenția și gândirea și generează tulburări în întreaga viață afectivă, emoțională, dar și în comportamentul celor care le consumă. Agenția Națională Antidrog reamintește faptul că oferă gratuit și confidențial servicii de informare, evaluare, consiliere și asistență specializată medico- psihosocială pentru consumul și dependența de droguri. În cazul unor situații deosebite, puteți apela TelVerde 0 800 870 070 sau numărul unic de urgență 112. Vă dorim o minivacanță liniștită, în siguranță.”
Sursa: ISU Vaslui
Jurnal FM 